După vizita președintelul Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Nikolaev, orașul a fost atacat cu cinci rachete Kalibr. O rachetă a fost distrusă de o unitate militară ucraineană, două au lovit o fabrică de termopane, una a lovit o clădire rezidențială, iar o alta a lovit un magazin de mezeluri, potrivit agenţiei de presă UNIAN.
În cursul zilei, infrastructura industrială din Nikolaev a fost atacată și cu două rachete de croazieră Kh-55, lansate cu aviația. Nu au fost raportate victime în urma atacurilor cu rachete din Nikolaev.
La rândul lor, forțele ucrainene au lansat și ele atacuri cu aviația asupra unor obiective rusești din regiunea Herson. În cursul a patru incursiuni cu mijloace aeriene, trupele ucrainene au distrus un depozit de muniții și au atacat mai multe formațiuni aflate în zona apropiere de linia frontului.
Trei elicoptere au lovit un raion de concentrare din regiunea Herson, avioane de atac la sol au angajat raioane de dispunere a forțelor și echipamentelor aflate la limita nordică a regiunii (în localitățile Davidov Brod și Snigirevka), în timp ce un avion multirol a bombardat un depozit de muniții din localitatea Bilozerka situată la 10 km vest de Herson.
Rușii au ridicat un elicopter Mi-24 cu care să atace pozițiile ucrainene din zona Nikolaevului, dar acesta a fost forțat să se retragă după ce a fost întâmpinat cu foc puternic de trupele ucrainene, a mai precizat Unian.
Tot în seara de ieri, forțele ruse au atacat cu rachete și un depozit de petrol aflat în regiunea Dnepropetrovsk, învecinată la sud-vest cu regiunile Nikolaev și Herson.
"Un rezervor de combustibil tocmai a explodat în districtul Novomoskovsk. Acolo, de 14 ore, salvatorii luptă cu un incendiu provocat de un atac cu rachete inamice. Un salvator a murit, doi au fost internați cu arsuri", a precizat în această dimineață Valentin Reznichenko - șeful administrației civil-militare a regiunii Dnepropetrovsk. Deocamdată se știe că 13 persoane au fost rănite în atacul cu rachete, a mai precizat Reznichenko.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News