Potrivit unui comunicat al Senatului, la conferinţă, desfăşurată la Viena, sub egida dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei austriece a Consiliului Uniunii Europene, Senatul României a fost reprezentat de preşedintele Comisiei pentru politică externă, Cristian-Sorin Dumitrescu, de Mihnea-Cosmin Costoiu, membru al comisiei şi de preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Tit-Liviu Brăiloiu. 'Principalele teme de dezbatere au fost priorităţile şi strategiile UE în domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună şi în domeniul Politicii de Securitate şi Apărare Comună. De asemenea, s-a discutat despre securitatea, migraţia şi controlul graniţelor externe, despre viitorul acordului nuclear cu Iranul după retragerea SUA şi despre facilitarea mobilităţii militare în UE în cadrul PESCO. OSCE, din perspectiva de actor cheie în dialogul est-vest, contribuţia europeană la îmbunătăţirea situaţiei politice şi umanitare din Siria, precum şi perspectiva europeană a ţărilor din Balcanii de Vest au constituit subiecte consistente de dezbatere, alături de cele menţionate anterior', precizează sursa citată.
Declarație comună, semnată la finalul reuniunii
În cadrul conferinţei, şeful delegaţiei, Cristian-Sorin Dumitrescu, a salutat introducerea, de către Preşedinţia austriacă, pe agenda acestei conferinţe a unor subiecte de maximă actualitate. 'Domnia sa a subliniat faptul că România, ca stat balcanic, a susţinut şi a promovat perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, deoarece politica de extindere reprezintă forţa motrice necesară consolidării democraţiei în regiune. În acest sens, domnul senator a precizat faptul că această tematică va fi abordată şi în timpul viitoarei noastre Preşedinţii a Consiliului UE, din primul semestru al anului 2019', se arată în comunicat. De asemenea, Mihnea-Cosmin Costoiu a remarcat 'importanţa înţelegerii situaţiei fiecărui stat din regiune, a cunoaşterii istoriei regiunii' şi 'a precizat faptul că este necesară sprijinirea acestora fără condiţionări inutile, în aşa fel încât să nu ratăm momentul'. Potrivit comunicatului, în finalul reuniunii a fost adoptată o declaraţie semnată de Andreas Schieder, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Consiliul Naţional al Austriei, Reinhard Eugen Bosch, preşedintele Comisiei pentru Apărare a Consiliului Naţional al Austriei şi David McAllister, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News