Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, Silviu Didilescu, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat din funcţii ca urmare a situației din centrul medical, spitalul confruntându-se cu un focar de COVID-19.
Ministrul Nelu Tătaru a anunțat că managementul spitalului va fi preluat de cadre militare iar toate cadrele medicale din Spitalul Județean Deva vor fi testate pentru COVID-19. Aceștia vor fi plasați în hoteluri și nu se vor întoarce acasă până la aflarea rezultatului.
Spitalul Județean din Deva devine al doilea centru medical condus de o echipă militară, după ce la Spitalul Județean Suceava a fost numit management din rândul cadrelor medicale militare la începutul acestei luni.
Primele măsuri în focarul COVID-19 din Deva
Ministrul Nelu Tătaru a prezentat și primele măsuri care se vor lua după ce a fost numită o conducere militară la Spitalul Județean din Deva.
„Vom testa tot ce înseamnă personal medical. Cei care sunt valizi vor efectua activitate medicală în măsura în care vor accepta acest lucru, dar într-un regim de semi-instituționalizare.
Cei care vor lucra în spital vor merge în hoteluri, vor reveni a doua zi dimineață să facă munca pentru care sunt pregătiți. Cei care nu vor accepta, nu ne vom putea permite ca să îi reintroducem în spital, venind din oraș.
În condițiile în care avem personal medical care a fost pozitiv, acesta este testat, iar dacă și a doua oară și este negativ, va putea veni la serviciu, la spital și de la domiciliu, având în vedere că ei sunt cei care au imunitatea făcută și nu mai pot transmite", a anunțat ministrul Nelu Tătaru, citat de DC News.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News