''Acestea se adaugă celor patru grupuri existente deja în ţările baltice şi Polonia. Aşadar, avem opt grupuri multinaţionale ale NATO de la Marea Baltică la Marea Neagră'', a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă după încheierea reuniunii, potrivit Agerpres.
NATO are deja grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.
La rândul său, preşedintele american Joe Biden a declarat că liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au convenit să sprijine apărarea, în special în Europa de Est, şi că NATO va desfăşura patru noi grupuri de luptă în Slovacia, România, Bulgaria şi Ungaria.
De asemenea, liderii statelor aliate vor elabora planuri pentru forţe şi capacităţi adiţionale înaintea summitului NATO din luna iunie, a precizat liderul american.
De asemenea, liderii statelor NATO au convenit la summitul desfăşurat joi să-i prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianţei cu un an, până la 30 septembrie 2023, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Decizia a fost motivată prin contextul generat de invazia Rusiei în Ucraina şi al consolidării prezenţei NATO pe flancul de est.
''Sunt onorat de decizia şefilor de stat şi de guvern ai NATO de a-mi prelungi mandatul de secretar general'', a reacţionat Stoltenberg pe Twitter.
''În timp ce ne confruntăm cu cea mai mare criză de securitate într-o generaţie, rămânem uniţi pentru ca alianţa noastră să fie puternică şi popoarele noastre în siguranţă'', a mai remarcat el.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News