Publicitate
„Actorii de influență legați în special de Rusia produc videoclipuri și creează articole false pentru a submina legitimitatea alegerilor, pentru a insufla alegătorilor teamă cu privire la procesul electoral și pentru a sugera că americanii recurg la violență unii împotriva altora din cauza preferințelor politice, judecând după informațiile de care dispune CI”, se arată într-o declarație comună publicată de Office of the Director of National Intelligence, FBI și Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA). „Anticipăm că actorii ruși vor lansa conținut fabricat suplimentar cu aceste teme până în ziua alegerilor și în zilele și săptămânile de după închiderea urnelor.”
Un articolul fals, postat și amplificat de către agenţi ruși de influență, susține că ,,oficialii americani din statele unde au loc alegeri intenționează să falsifice buletinele de vot, să efectueze atacuri cibernetice împotriva infrastructurii electorale și să utilizeze o „serie de tactici” pentru „a submina încrederea publică în integritatea alegerilor din SUA și a alimenta diviziunile între americani”, se arată în raport.
Actorii ruși urmăresc, în parte, să convingă publicul american că violențele legate de alegeri se răspândesc și să sperie alegători.
În Arizona, actorii ruși de influență au creat și răspândit un articol de știri fals care prezintă un interviu în care se afirmă că funcționarii statului au creat buletine de vot false și au modificat listele electorale pentru a o favoriza pe candidata democrată Kamala Harris. „Secretarul de stat din Arizona a respins deja afirmația video ca fiind falsă”,se menţionează în raport.
„Anticipăm că actorii ruși vor lansa în continuare informaţii false cu aceste teme în ziua alegerilor și în zilele și săptămânile de după închiderea urnelor”, se arată în raport.
Sute de militari ai Gărzii Naționale SUA au fost puse în alertă înainte de ziua alegerilor
Garda Națională a SUA are sute de militari care au fost mobilizați sau sunt în așteptare în întreaga țară pentru a asigura apărarea împotriva atacurilor cibernetice și pentru a oferi suport în contextul desfășurării activităților din timpul alegerilor prezidențiale de marți.
Aproximativ 125 de membri ai gărzii sunt implicaţi în prezent în activităţi în 10 state. Mai multe state ale SUA, printre care şi Washington, D.C., au pus unități în așteptare și intenționează să le activeze marți sau mai târziu în cursul săptămânii, crescând numărul total de membri ai gărzii la aproximativ 250 în total, potrivit unui oficial din domeniul apărării.
Statele americane se pregătesc pentru toate scenariile posibile, deoarece agențiile de informații americane avertizează cu privire la posibile tulburări civile în ziua alegerilor și după aceasta. Oregon și Washington au început să activeze militari din carul Gărzii Naționale a SUA după ce mai multe urne de vot au fost incendiate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News