Acordul a fost semnat pe 25 noiembrie la Castelul Hradčany, în prezența președintelui Republicii Cehe, Miloš Zeman. În cadrul acestui nou parteneriat strategic, cele două companii doresc să permită transferul de tehnologie militară între Germania și Republica Cehă pentru a implementa proiecte în țările din grupul de la Vișegard, precum și în alte state, precizează publicaţia Military Leak.
Rheinmetall a ales Grupul CSG ca principal partener industrial în Republica Cehă după o analiză amănunțită a industriei cehe, luând în considerare experiența şi capacitățile sale producție.
O întreprindere comună urmează să fie înființată pe platforma industrială a producătorului de camioane TATRA TRUCKS, cu sediul la Kopřivnice, regiunea Morava-Silezia. Nouă companie înființată, care va fi o societate mixtă între CSG și Rheinmetall Landsysteme, va purta numele cunoscutului brand ceh Tatra.
CSG salută cooperarea strategică cu Rheinmetall, principalul contractor de apărare din Germania. Întreprinderea comună înseamnă că relațiile excelente dintre Republica Cehă și Germania se vor extinde într-o industrie de importanță strategică. O nouă companie strategică va fi creată în regiunea Moravo-Silezia, care nu va fi o simplă fabrică de asamblare, ci una una unde se vor dezvolta și produce tehnologii moderne pentru sectorul militar.
Acest parteneriat nu depinde doar de proiectele și contractele interne. Are potențial pe termen lung. Rheinmetall are comenzi importante din întreaga lume. Capacitățile sale de producție sunt la un nivel ridicat, motiv pentru care are nevoie de furnizori cehi de înaltă calitate.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News