Comandantul forțelor terestre ucrainene sugerează posibilitatea începerii unei contraofensive: Forţele ruse devin tot mai slabe

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Generalul Oleksandr Sirski continuă să conducă operațiunea militară din estul Ucrainei. Împreună cu comandanții de unități, generalul planifică acțiuni care blochează înaintarea rapidă a forţelor ruse și le provoacă pierderi semnificative, se precizează într-un comunicat de presa publicat pe contul de Facebook al Forțelor Terestre Ucrainene.

 

În apropiere de Bahmut, armata rusă pierde forțe semnificative și, foarte curând, Forțele Armate ale Ucrainei vor profita de această oportunitate, așa cum au făcut-o în apropiere de Kiev, Harkov, Balaklia și Kupyansk, se arată în declarație.

Potrivit comunicatului, Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucraienene a declarat că mercenarii PMC Wagner sunt principalele forțe armate ale Federației Ruse în acest sector.

,,Fără menajamente, aceștia pierd forțe semnificative și devin tot mai slabi. Foarte curând vom profita de această oportunitate, așa cum am făcut-o cândva lângă Kiev, Harkov, Balaklia și Kupyansk", a precizat generalul ucrainean.

Comandantul forțelor terestre ucrainene a remarcat rezistența supraomenească, curajul și vitejia soldaților ucraineni sub tirul continuu al artileriei și aviației inamice. În special, curajul brigăzilor 93, 10, 57 și 5, care în prezent apără Ucraina în estul țării.

Oleksandr Sirski, comandantul forțelor terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei, face aluzie la posibilitatea de a începe o operațiune ofensivă în curând.

Comandantul Forțelor Terestre Ucrainene, generalul Oleksandr Sirski a coordonat operațiunea de apărare a oraşului Kiev, dar și a întregii regiunii Kiev. De asemenea, a comandat contraofensiva de succes de la Harkov. În prezent, generalul Oleksandr Sirski este, de asemenea, comandantul Grupului Operativ de trupe ''Khortitsia'' care acționează în estul Ucrainei și este responsabil de apărarea oraşului Bakhmut (inclusiv).

În apropiere de Bakhmut, armata rusă pierde forțe semnificative și, foarte curând, Forțele Armate ale Ucrainei vor profita de această oportunitate, așa cum au făcut-o în apropiere de Kiev, Harkov, Balaklia și Kupiansk. După cum a relatat publicaţia ucraineană Defense Express, anterior, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene a explicat necesitatea de a menţine frontul de la Bakhmut prin faptul că "o contraofensivă urmează să aibă loc în cel mai scurt timp". De asemenea, am mai scris, că situația din jurul oraşului Bakhmut a rămas dificilă, dar apărarea a fost menţinută.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel