,,Prima noastră prioritate este protejarea personalului coaliţiei angajat în lupta împotriva Statului Islamic. Atacurile repetate cu rachete în ultimele luni de către elemente ale Kata'ib Hezbollah au provocat moartea unor membri ai forţelor irakiene de securitate şi civili americani'', explică într-un comunicat coaliţia pe care SUA o conduce împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.
''Prin urmare, acum ne axăm pe protejarea bazelor irakiene care găzduiesc trupe ale coaliţiei. Aceasta ne limitează capacitatea de a desfăşura antrenamente cu partenerii (irakieni) şi de a sprijini operaţiunile lor împotriva Statului Islamic, astfel că am suspendat aceste activităţi, până la o reevaluare a situaţiei'', se mai precizează în acelaşi text.
Anunţul privind suspendarea acestei asistenţe a venit în timp ce parlamentul irakian dezbate într-o şedinţă extraordinară o rezoluţie prin care ar putea solicita Washingtonului retragerea tuturor trupelor americane din Irak.
Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a susţinut în faţa parlamentului un discurs în care a pledat pentru retragerea trupelor străine din Irak, fără a le menţiona în mod specific pe cele americane, dând astfel de înţeles că s-a referit la retragerea tuturor trupelor trimise de state membre ale coaliţiei antijihadiste conduse de SUA.
În aceeaşi zi, Ministerul de Externe irakian l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i transmite acestuia un protest faţă de ''încălcarea suveranităţii'' Irakului, în urma raidului aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani
Iranul a promis vineri că va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, al cărui convoi a fost vineri ţinta unei drone americane pe aeroportul din capitala Bagdad.
Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind atacul cu rachete în urma căruia un subcontractor american a fost ucis într-o bază irakiană din oraşul Kirkuk.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News