Publicitate
F/A-18 al americanului Boeing, Rafale al francezului Dassault, Gripen al constructorului suedez Saab, Eurofighter al consorţiului european cu acelaşi nume şi F-35 al americanului Lockheed Martin se luptă pentru această piaţă, a declarat Ministerul Apărării într-un comunicat, transmite Agerpres.
Armata finlandeză "a primit ofertele finale şi ferme de la aceşti cinci fabricanţi de avioane", a scris ministerul.
Noile aparate, care urmează să zboare până în 2060, vor înlocui cele şaizeci de versiuni vechi ale F/A-18 care echipează în prezent Forţele Aeriene Finlandeze de la intrarea lor în serviciu între 1995 şi 2000.
Finlanda, care are o frontieră de peste 1.300 de kilometri cu Rusia, nu este membră a NATO, dar este un stat partener al Alianţei atlantice.
"Preţul plafon pentru fiecare candidat este de aproximativ 9 miliarde de euro" şi ofertele vor fi analizate în toamnă pentru o decizie a guvernului "la sfârşitul anului 2021", a precizat ministerul.
Testele de vreme rece au avut loc deja anul trecut. Patru criterii au fost stabilite: capacitatea aşa-numită "multirol" a avioanelor de luptă, securitatea aprovizionării, cooperarea industrială şi costurile.
"Implicaţiile asupra politicii de apărare şi securitate vor fi evaluate separat de oferta în sine", a precizat Helsinki.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News