Așa cum a anunțat anterior ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și după cum au asigurat oficialii de la Kremlin, urmau să fie chemați sub arme numai 300.000 de rezerviștii.
Mediazona a informat că, din motive practice, bărbații decid adesea să-și oficializeze relația cu partenera lor înainte de a pleca în armată.
Legislația în vigoare existentă în Rusia arată faptul că persoana mobilizată se poate căsători în ziua în care se prezintă la oficiul stării civile și nu mai trebuie să aștepte o lună de zile așa cum prevede procedura obișnuită.
“Am înțeles faptul că, dacă pleacă, în mod oficial nu suntem nimic unul pentru altul”, a declarat o femeie din Ekaterinburg, care a fost citată de portalul E1.ru, drept motivație pentru nuntă.
De asemenea, Natalya din orașul Kaluga a spus că ea și soțul ei locuiesc împreună de 20 de ani și au trei copii, dar au decis să se căsătorească abia în această toamnă, după ce el a fost înrolat în armată.
Portalul Mediazona a arătat că cei mai mulți mobilizați în raport cu numărul de locuitori sunt în regiunile din estul Rusiei, iar cei mai puțini la Moscova. Creșterea numărului de căsătorii a fost cea mai vizibilă în Republica Buryatia, în Extremul Orient rus. Astfel, între 01 și 21 septembrie, când președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat mobilizarea parțială, s-a înregistrat o medie de 83 de nunți pe săptămână. După începerea mobilizării, această cifră a crescut la 662 de nunți pe săptămână.
Sursa a precizat că statisticile nu includ cuplurile care au decis să se căsătorească “pentru orice eventualitate” sau înainte de a pleca în străinătate, fără ca bărbatul să primească ordinul de încorporare, deoarece acești oameni trebuie să aștepte o lună pentru a se putea căsători.
Comentariul autorului: Încă de la declanșarea procesului de mobilizare parțială a rezerviștilor din Rusia au existat o serie de informații potrivit cărora numărul celor mobilizați nu va fi de 300.000, așa cum a anunțat ministrul apărării, Serghei Șoigu, ci de aproximativ un milion.
Cifrele oficiale prezentate de reprezentanții ruși arată că, până în prezent, au fost mobilizați peste 250.000 de rezerviști.
Serghei Șoigu a declarat că pregătirea personalului unităților nou formate în urma mobilizării se desfășoară în 80 de poligoane militare și în șase centre de instrucție. După cum a precizat ministrul, militarii mobilizați vor fi trimiși în zona de desfășurare a operației militare speciale, după finalizarea pregătirii și întărirea coeziunii unităților.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News