Publicitate
Autorul articolului, David Ignatius, atrage atenția asupra faptului că Rusia continuă să aducă trupe la granița cu Ucraina.
În luna octombrie a acestui an, CIA a descoperit concentrarea de trupe rusești la frontiera ucraineană, precum și faptul că Vladimir Putin pregătea o serie de planuri secrete pentru a-și folosi armata în vederea capturării statului vecin. Aceste pregătiri au alarmat CIA, deoarece ele ar putea viza întregul teritoriu al Ucrainei și nu doar Donbasul și Crimeea.
Tensiunile au continuat pe tot parcursul lunii noiembrie, rușii continuând să aducă trupe la frontiera cu Ucraina, cu toate că își declarau intențiile pașnice. Autoritățile de la Washington nu au acceptat retorica Moscovei, iar șeful CIA, William Burns, s-a deplasat în Rusia pentru discuții cu președintele Putin, căruia i-a transmis că, în cazul unei invazii în Ucraina, economia rusă va fi distrusă.
La începutul lunii decembrie, SUA au continuat să urmărească strategia de descurajare a unei agresiuni rusești. Astfel, secretarul de stat american, Antony Blinken a avut o întâlnire cu aliații din cadrul NATO, cărora le-a transmis informațiile disponibile despre “planurile lui Putin”.
Rusia “nu se predă” și continuă să mențină o grupare militară de 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina
După cum se remarcă în The Washington Post, Rusia “nu se predă” și continuă să mențină o grupare militară de 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina, care va crește și mai mult în viitorul apropiat. Putin “tachinează” în mod deliberat Occidentul, jucând diverse jocuri cu acesta, și pregătește “o mișcare vicleană” în toată Ucraina. Acesta va anunța “în mod fals” existența unui atac al armatei ucrainene asupra forțelor pro-ruse din Donbas, pentru a putea începe să acționeze. Același lucru a fost făcut și în anul 2014, când “au fost cucerite” Crimeea și o parte din Donbas.
David Ignatius susține că liderul rus vrea ca America să-l ia în serios și, de asemenea, intenționează să se răzbune pentru umilirea Rusiei după prăbușirea comunismului.
“Putin spune că rușii și ucrainenii sunt popoare frățești, dar, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Potrivit sondajelor de opinie, peste 76% din populația Ucrainei vrea să trăiască într-o democrație cu drepturi depline, iar 82% dintre ucraineni au numit Rusia principala amenințare la adresa securității Ucrainei”, a concluzionat Ignatius.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News