Reprezentanții Chișinăului informează că în această dimineață, pe malul stâng al Nistrului, în regiunea plajei din Târnauca, raionul Slobozia și în apropiere de podul de pietoni de peste râul Nistru din oraşul Tiraspol, „a fost stabilită concentrarea tehnicii blindate de tip TAB (,,БТР70”) și a autocamioanelor militare fără numere de înmatriculare și însemne de apartenență.''
„Conform rapoartelor, se auzeau bine motoarele blindatelor, iar tehnica și echipamentul militar special au fost observate intrând în apele râului Nistru”, precizează CUC, citat de Radio Chișinău.
În același timp, potrivit comunicatului, comandamentul militar al Contingentului Forțelor de Menținere a Păcii al Republicii Moldova a vrut să inițieze verificări în regiunea respectivă, însă persoane necunoscute i-au interzis șefului militar superior al Contingentului accesul la fața locului, ultimul fiind nevoit să solicite ieșirea grupului de observatori militari.
Astfel, reprezentanții Comisiei Unificate de Control susțin că aceștia au constatat la sosirea la fața locului că tehnica blindată și autocamioanele au plecat deja. „De notat că patrula militară a GOTR se află în Zona de Securitate ilegal, fără acceptul Comandamentului Militar Întrunit. În context, evidențiem că încă la 13 august curent pe site-ul oficial al Districtului Militar Vest al Federaţiei Ruse a apărut informaţia precum că GOTR, dislocat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, și-a pregătit maşinile de luptă blindate pentru eventuale aplicaţii cu traversarea barierelor de apă”, mai informează autoritățile din dreapta Nistrului.
Prin urmare, CUC califică acţiunile menţionate, la fel ca şi alte precedente similare întreprinse în Zona de Securitate de către trupele militare ale Federaţiei Ruse, precum și modul prin care aceste acțiuni au fost comunicate drept provocatoare şi sfidătoare.
„Aceste acțiuni încalcă mecanismul existent de asigurare a regimului în Zona de Securitate, dar și cel al desfășurării misiunii de pacificare. Reprezentanţii uneia din componentele CUC manifestă incapacitatea de a-şi respecta obligaţiunile asumate, ignorând totalmente documentele de bază ale Comisiei”, declară reprezentanții CUC.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News