China vrea să se unească cu Rusia pentru a lupta împotriva protecționismului american

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Președintele chinez Xi Jinping a declarat marți că Rusia și China ar trebui să colaboreze pentru a se opune protecționismului comercial și împotriva a ceea ce el a numit abordări unilaterale la problemele internaționale, lăsând să se înţeleagă că face referire la politica externă americană.

Publicitate

Xi a făcut comentariile la o conferință de presă de la Vladivostok, în estul Rusiei, după ce a purtat discuții cu președintele rus Vladimir Putin şi în paralel cu un forum economic, potrivit Reuters.

Preşedintele Xi, a cărui țară este înscrisă într-un război comercial cu Statele Unite, nu a menționat numele Washingtonului, dar comentariile sale au lăsat să se înţeleagă ca face strict referire la SUA și la ceea ce Moscova și Beijing consideră unilateralism inacceptabil.

"Într-o situație internațională în continuă schimbare, cu o instabilitate și o imprevizibilitate crescândă, cooperarea dintre Rusia și China are o importanță și mai mare", a declarat Xi, potrivit unei transcrieri de pe site-ul Kremlinului.

"Împreună cu comunitatea internațională vom avansa soluții politice la problemele curente, la conflicte, vom apăra neclintit scopurile și principiile Cartei ONU, ne vom opune în comun unilateralismului și protecționismului comercial și vom promova un nou tip de relații internaționale",  a mai spus preşedintele Chinei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel