Imaginea cu misteriosul avion de luptă surprins pe ecranul unui computer de la Aviation Industry Corporation of China (AVIC), a fost foarte probabil lăsată intenționat “să scape”, fiind atribuită unui autor anonim și postată inițial pe blogul chinez Weibo, fără detalii suplimentare.
Din punct de vedere al aspectului, designul avionului de luptă pare să fie unul tip “aripă zburătoare” sau “fără coadă”, cu două motoare, similar conceptelor de luptă de generația a șasea NGAD (Next Generation Air Dominance), propus de americani, sau Tempest, dezvoltat de britanici prin BAE Systems.
Chiar dacă veridicitatea fotografiei nu a putut fi stabilită în mod independent, aceasta este în concordanță cu presupunerile și dovezile care indică faptul că China se concentrează într-adevăr pe o configurație fără coadă pentru avionul său de luptă de generația a șasea.
China este oarecum renumită pentru scurgeri de imagini legate de sistemele pe care le dezvoltă. De exemplu, în august 2022, două imagini distinctive ale bombardierului de generație următoare H-20 au devenit virale pe rețelele sociale. Fotografiile au generat un interes larg în rândul analiștilor, dar nu au fost niciodată recunoscute oficial de Armata de Eliberare a Poporului.
Ce spun experții despre design
La nivelul experților s-a discutat mult privind avantajele și dezavantajele conferite de designul unei aeronave fără coadă. Acesta are într-adevăr caracteristici stealth stabile pentru o bandă mai largă de frecvențe, care sunt menținute din toate unghiurile de scanare din care acționează radarele, nu doar din direcția frontală.
De asemenea, acest design asigură o eficiență mai bună pentru zborul continuu la viteze mari, datorită unei rezistențe reduse la înaintare. Acestea sunt principalele motive pentru care majoritatea aeronavelor de generația a șasea sunt proiectate fără coadă, deși designul vine la pachet cu o serie de dezavantaje economice.
Lucrările academice chineze au tratat, de asemenea, idei de avioane de luptă fără coadă, indicând faptul că această configurație este deja aprobată și susținută de oamenii de știință și ingineri chinezi. În plus, proiectele care prezintă concepte pentru astfel de avioane de luptă au devenit tot mai frecvente în China, iar imaginile cu acestea devin din când în când virale pe rețelele de socializare.
În octombrie 2021, o aeronavă cu o astfel de configurație a fost văzută pe aerodromul fabricii Chengdu Aircraft Corporation (CAC). Încă de la momentul acela s-a considerat că avionul era un prototip sau doar o machetă a unui avion de luptă de generația a șasea. Cu toate acestea, nu au fost obținute confirmări oficiale de la AVIC sau CAC.
CAC, unul dintre cei doi mari dezvoltatori de avioane din China, care produce avionul de luptă cu un singur motor J-10 și aeronava stealth J-20, a fost mult timp considerat un candidat puternic pentru a dezvolta un luptător de generația a șasea pentru China.
Mai mult, designerul șef al CAC, Wang Haifeng, a declarat în 2019 că aeronava de generația a șasea ar putea fi introdusă în serviciu până în 2035. Dacă acesta este într-adevăr planul, testarea ar trebui să înceapă cel târziu la sfârșitul acestui deceniu.
Cu toate acestea, Statele Unite și-au exprimat în mai multe rânduri temerea că China ar putea lansa o astfel de aeronavă mai devreme decât se anticipează în prezent.
Wang nu a detaliat designul adoptat de China, dar a menționat mai multe caracteristici care vor face din aeronavă o capabilitate distinctă în viitor, inclusiv capacitatea de a lucra cu drone, utilizarea inteligenței artificiale, progrese în tehnologia stealth și a senzorilor omnidirecționali. Acesta a adăugat că proiectele ar putea folosi tehnologii precum roiuri de drone, lasere și motoare adaptive.
Diferențele între avioanele de a VI-a generație ale SUA și Chinei vor fi doar de nuanță
În septembrie 2022, comandantul Comandamentului de Luptă Aeriană, gen. Mark Kelly observa că perspectiva Chinei asupra unui astfel de avion pare să o oglindească pe cea a Statelor Unite.
„În mare, ei văd [aeronava] foarte apropiat de modul în care o vedem și noi, în termeni de reducere exponențială a amprentei radar, creșterea puterii de detecție și procesare, capacitatea de iterație a sistemelor de programare a misiunii, pentru a putea reconfigura misiunea cu mare rapiditate”, a declarat Kelly, precizând că diferențele dintre rezultatele chineze și cele americane „sunt doar de nuanță”.
Potrivit secretarului american al Forțelor Aeriene, Frank Kendall, Forțele Aeriene ale SUA au în prezent ca obiectiv să lanseze familia de aeronave NGAD până la sfârșitul deceniului, devenind astfel primul utilizator de avioane de luptă de generația a șasea.
Între timp, informațiile care apar mai mult sau mai putin controlat de cenzura comunistă, sugerează că China a intrat în competiția pentru avionul de luptă de generația a șasea și chiar că ar putea începe în curând testarea unor prototipuri avansare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News