Taiwanul a trimis joi avioane și a pus în alertă unități militare ca răspuns la exercițiul militar desfășurat timp de două zile de China în jurul insulei, potrivit Associated Press.
Exercițiile chineze, denumite Joint Sword 2024A, includ componente ale armatei, marinei, forțelor aeriene și forțelor de rachete, a declarat joi Comandamentul Teatrului de Est al Chinei într-o serie de postări pe site-ul de socializare Weibo.
#BREAKING Chinese PLA begins "Joint Sword-2024A" military exercise around Taiwan.
— Clash Report (@clashreport) May 23, 2024
Army, Navy, Air Force, and Rocket Force deployed for the exercise.
"Taiwan independence" and "peace across the Taiwan Strait are incompatible", PLA says. pic.twitter.com/WA1PwXRaBs
Manevrele militare includ patrule de luptă maritime și aeriene, controlul câmpului de luptă și exerciții de "atac de precizie comun", se arată într-o postare.
Exercițiul înconjoară efectiv Taiwanul, potrivit imaginilor împărtășite de comandament pe Weibo. Exercițiile au început la ora 7:45 a.m., potrivit agenției de știri Xinhua, finanțată de stat.
În replică, Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat oficial că "nu dorește un conflict, dar nu se va feri de el de dragul securității țării".
De data aceasta, zona de exerciții nu intră în apele teritoriale ale Taiwanului, deși trece prin zona de responsabilitate a apărării aeriene a Taiwanului. Pe harta de mai jos, zonele exercițiului Joint Sword 2024A sunt marcate cu roșu, zonele exercițiului din 2022, din timpul vizitei lui Nancy Pelosi, sunt marcate cu galben, iar zonele crizei din 1995-1996 din Taiwan sunt marcate cu albastru.
Astfel, în timpul Joint Sword-2024A, forțele armate chineze au format cinci zone maritime care înconjoară complet insula, ceea ce reprezintă o repetiție evidentă pentru blocarea Taiwanului într-unul dintre scenariile de ocupare a statului insular.
#Taiwan's military released a good map of #China's Joint Sword 2024A exercises
— Indo-Pacific News - Geo-Politics & Defense (@IndoPac_Info) May 23, 2024
⚡️42 Chinese military aircraft were reported around Taiwan, 28 crossing the median line.
⚡️15 Navy ships
⚡️16 Coast Guard ships
Taiwan's military is responding by deploying supersonic Hsiung… pic.twitter.com/8VF0XtkecV
Conform acestui scenariu, insulă este mai întâi asediată, ceea ce face imposibilă susţinerea ei din exterior. După aceea, se lansează un atac masiv cu rachete cu rază lungă de acțiune împotriva instalațiilor și nodurilor cheie de apărare, dezactivând sistemul de apărare aeriană și bazele aeriene.
A good infographic from @detresfa_ & @PLATracker highlights #China's military activity around #Taiwan during the 'Joint Sword-2024A' exercise today.
— Indo-Pacific News - Geo-Politics & Defense (@IndoPac_Info) May 23, 2024
The drills focused on joint sea-air combat-readiness, precisions strikes & battlefield control around the island. pic.twitter.com/RChKDaVjSP
După aceea, are loc o operațiune de amploare de desant, care implică atât trupe de pe mare, cât și trupe aeropurtate. Dar, bineînțeles, forțele de apărare taiwaneze își exersează în mod constant modul de reacție la un astfel de scenariu.
Ministerul Apărării Naționale din Taiwan a condamnat exercițiul joi după-amiază și a declarat că acțiunile Chinei pun în pericol pacea și stabilitatea regională.
"Nu căutăm conflicte, dar nu ne vom feri de unul pentru a asigura siguranța națiunii noastre și pentru a ne proteja frumoasa noastră patrie", a scris ministerul pe X, fostul Twitter.
Ministerul postează în mod regulat actualizări la 12 ore cu privire la numărul de avioane și nave de război chinezești care operează în apropierea Taiwanului, dar până joi după-amiază nu publicase niciun detaliu privind activitatea din jurul insulei.
Exercițiile au loc la doar trei zile după ce noul președinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus jurământul pentru preluarea mandatului.
Lai, membru al Partidului Democrat Progresist, s-a angajat să continue direcția stabilită de predecesoarea sa, Tsai Ing-wen. Beijingul îl privește pe Lai ca pe un separatist, potrivit unui reportaj realizat luni de postul public de televiziune japonez NHK.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a criticat felicitările pe care secretarul de stat american Antony Blinken le-a adresat luni la învestirea lui Lai.
""Independența Taiwanului" nu duce nicăieri și oricine este complice și susține "independența Taiwanului" este sortit eșecului", a declarat luni Wang, citat în comentariile postate pe site-ul Ministerului de Externe.
China consideră Taiwanul, o insulă autonomă, ca fiind o provincie separatistă care trebuie reunificată cu partea continentală, prin forță dacă este necesar.
În discursul său inaugural, Lai a cerut Chinei să "înceteze intimidarea politică și militară împotriva Taiwanului", potrivit unei traduceri postate de biroul prezidențial din Taiwan.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News