China ar vrea să trimită în SUA un înalt oficial pentru resetarea relațiilor, dar Ambasada Chinei neagă informația

Darius Muresan |
Data publicării:

Administraţia de la Beijing a propus organizarea unei întâlniri la nivel înalt pentru depăşirea tensiunilor cu SUA, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, dar Ambasada Chinei a negat informaţiile despre o astfel de solicitare, subliniind că sunt necesare compromisuri bilaterale.

Potrivit surselor citate de publicaţia The Wall Street Journal, scrie agenția de presă Mediafax, Beijingul vrea să îl trimită la Washington pe Yang Jiechi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist chinez. Propunerea a fost făcută imediat după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a felicitat pe noul preşedinte al SUA. Beijingul a trimis scrisori noii Administraţii de la Washington prin intermediul ambasadorului chinez, Cui Tiankai.

China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump, când prioritatea erau relaţiile comerciale. Acum, în contextul în care preşedintele Joseph Biden se concentrează pe contracararea pandemiei şi pe protejarea mediului, Beijingul vrea şi alte domenii de cooperare. În plus, Yang Jiechi ar putea pregăti un summit Xi Jinping - Joseph Biden.

Însă Ambasada Chinei la Washington a negat că ar fi transmis solicitări noii Administraţii a SUA. "Relatările din presă nu se bazează pe situaţia reală. Sperăm că presa respectă faptele şi că relatează despre relaţiile chinezo-americane într-un mod obiectiv şi responsabil. Sunt necesare compromisuri egale" pentru depăşirea disensiunilor bilaterale, a comunicat Ambasada Chinei, conform publicaţiei The Hill.

Relaţiile Chinei cu Administraţia Donald Trump au fost marcate de disensiuni puternice privind activităţile comerciale, protejarea drepturilor intelectuale, gestionarea pandemiei, crizele din Hong Kong şi Taiwan şi revendicările teritoriale din Marea Chinei de Sud.

Preşedintele Joe Biden a exprimat intenţia de a îmbunătăţi relaţiile cu Beijingul, pledând pentru cooperare în combaterea pandemiei şi a schimbărilor climatice. Însă noul preşedinte al SUA a declarat că nu va elimina rapid taxele vamale impuse Chinei de Administraţia Donald Trump.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel