Secretarul de stat Bachide a mulțumit pentru contribuția Forțelor Aeriene Italiene la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, trupele italiene fiind la a treia rotație în Romania.
,,Sunteți un partener de încredere pentru noi, această misiune reprezintă o dovadă concretă a angajamentului țării dumneavoastră la NATO și o bună reflectare a importanței pe care Italia o acordă apărării colective și întăririi posturii de descurajare și apărare în regiunea noastră. Dialogul bilateral la nivel înalt din anul 2022, cât și cel din anul în curs reprezintă o dovadă în plus a angajamentului reciproc pentru consolidarea cooperării dintre statele noastre în domeniul apărării", a declarat secretarul de Stat Bachide, potrivit unui comunicat de presă al MApN.
Detașamentul italian, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa în continuare, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) și misiuni în cadrul conceptului Vigilență Aeriană Întărită (enhanced Vigilance Activity), sub comandă NATO, pentru încă patru luni.
Aceasta este cea de-a treia rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Italiene, după cele executate în anii 2019 și 2021 și cea de acum, începută în decembrie 2022.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la creșterea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii între Forțele Aeriene Române și cele Italiene.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News