Centenar. Colonelul Cioară, premiat pentru o viață fabuloasă de 100 de ani

Bogdan Cotiga |
Data publicării:
Ziua Drapelului Naţional. Mihai Fifor, mesaj în Piaţa Tricolorului
Ziua Drapelului Naţional. Mihai Fifor, mesaj în Piaţa Tricolorului

Colonelul în rezervă Ioan Cioară a declarat, pentru AGERPRES, că credinţa în Dumnezeu, moderaţia şi sinceritatea sunt secretele care l-au ajutat să ajungă la vârsta de o sută de ani.

Ioan Cioară s-a născut pe 25 martie 1918 la Bârlad şi, după terminarea şcolii de ofiţeri de la Piteşti, s-a căsătorit şi s-a stabilit în judeţul Giurgiu. 'Am terminat şcoala în 1940, Şcoala de ofiţeri de artilerie Ferdinand I de la Piteşti, am avut liceul comercial şi liceul teoretic, am avut două licee la bază pentru că primul an nu am intrat la bacalaureat şi îmi umblau ochii pe la alte locuri şi am căzut, l-am luat cu bine în toamnă', a afirmat Ioan Cioară.

Cerea să meargă în vacanță...pe front

El a adăugat că şi-a iubit ţara atât de mult, încât vacanţele şcolare şi le-a petrecut pe front, la cerere. 'Eu nu am avut concediu de elev, am cerut să plec pe front că mă simţeam mai bine pe front. După primul an de şcoală, când am luat vacanţă am fost pe front, al doilea an am plecat tot pe front şi al treilea an m-a făcut ofiţer Regele Mihai la Mogoşoaia, el mi-a dat sabia în 1940. Cel mai fericit am fost când m-a făcut ofiţer. (...) Mi-am iubit ţara atât de mult încât vă rog să credeţi că m-am băgat şi pe sub uşă aşa numai ca să aud câte ceva, ca spion. Am lucrat ca spion în Transnistria. În perioada 1940-1941 am fost deţinut în lagăr, am fost la şapte închisori", a declarat colonelul în rezervă.

Dacă s-ar mai naște o dată...

Ioan Cioară a mai spus că, dacă s-ar mai naşte o dată, ar alege aceeaşi carieră militară. Totodată, şi-a exprimat regretul că unul dintre cei doi fii ai săi a părăsit ţara pentru a se stabili în Grecia, dar că este mulţumit că acesta i-a dăruit patru nepoţi şi s-a aflat alături de el la festivitatea menţionată. Celălalt fiu al militarului în rezervă a murit, fiind răpus de boală. Colonelul în rezervă Ioan Cioară a primit o plachetă aniversară din partea prefectului judeţului Giurgiu, Nina Carmen Crişu, dar şi un tort ornat cu frişcă, cu însemnele centenarului şi un buchet multicolor de trandafiri.

Pe tot parcursul festivităţii, el a ţinut pe masă, cu mândrie, sabia primită din mâna regelui Mihai, atunci când a fost făcut ofiţer. În timpul intonării imnului de stat, sărbătoritul s-a ridicat cu greu în picioare, ţinând mâna la chipiu şi apoi în dreptul inimii.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel