Direcția principală a atacului a fost capitala Kiev, dar dronele au survolat și alte regiuni.
,,Ca urmare a bătăliei antiaeriene din această noapte, 71 de UAV-uri de atac „Shahed-131/136” au fost distruse. Marea majoritate au fost în regiunea Kiev! O rachetă aeriană ghidată Kh-59 a fost, de asemenea, distrusă în regiunea Dnipropetrovsk”, au anunțat Forțele Aeriene ucrainene.
Simbolistica atacului este una deosebită datorită faptului că în fiecare an, în a patra sâmbătă din noiembrie, Ucraina comemorează Ziua Genocidului Holodomor, reamintind lumii întregi despre cei peste 10 milioane de ucraineni care au murit de foame în perioada 1932-1933.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit atacul în masă asupra capitalei ucrainene din noaptea și dimineața zilei de 25 noiembrie teroare deliberată.
,,Peste 70 de „Shahed” în noaptea Zilei Memoriale a Genocidului Holodomor. Teroare conștientă. Chiar în acest moment. Conducerea Rusiei este mândră de faptul că poate ucide", se arată în mesaj președintelui, preluat de publicația Censor.net.
Zelensky amintește că militarii ucraineni au doborât majoritatea dronelor.
,,Din păcate, nu pe toate. Dar continuăm să lucrăm pentru a ne consolida apărarea antiaeriană și a doborî mai mult. Și continuăm să lucrăm pentru a uni lumea în apărarea împotriva terorii rusești. Statul terorist trebuie să piardă și să fie tras la răspundere pentru ceea ce a făcut”, rezumă șeful statului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News