Cehia negociază achiziția a 50 de tancuri Leopard 2A7+ din Germania

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tanc german Leopard 2A7+.Sursa Foto: Krauss-Maffei Wegmann (KMW).
Tanc german Leopard 2A7+.Sursa Foto: Krauss-Maffei Wegmann (KMW).

Potrivit informațiilor publicate de site-ul ceh de știri "CTK" la 20 mai 2022, Republica Cehă a început oficial negocierile cu Germania pentru achiziționarea a 50 de tancuri Leopard 2A7+.

Citând informații de pe site-ul de știri "CTK", analiştii militari ai publicaţiei ArmyRecognition precizează că Republica Cehă ar putea cumpăra, începând de anul viitor, 50 de tancuri Leopard 2A7+ de fabricație germană.

Această achiziție de tancuri nu are legătură directă cu cele 14 tancuri Leopard 2 pe care Germania a ales să le ofere Cehiei ca o compensaţie pentru tancurile T-72 pe care aceasta a ales să le doneze Ucrainei.

Pe 6 aprilie, Republica Cehă a trimis în Ucraina mai multe tancuri T-72, dar şi vehicule de luptă BVP-1, de fabricație sovietică. 

Germania este cel mai important partener comercial al Republicii Cehe și, într-adevăr, un partener foarte important în sectorul apărării. În afară de dezvoltarea cooperării în industria de apărare, cooperarea dintre forțele armate ale celor două țări în cadrul exercițiilor militare s-a dezvoltat destul de rapid. Anual, cehii participă la aproximativ treizeci de exerciții în Germania și, în mod reciproc, forțele armate germane iau parte la aproximativ zece exerciții în Republica Cehă.

În același timp, această achiziție de echipamente militare reprezintă o oportunitate de a asigura o implicare maximă a industriei cehe de apărare în ceea ce privește aprovizionarea și modernizarea armatei cehe cu armament, a declarat Jakub Fajnor de la departamentul de presă al Ministerului ceh al Apărării.

Achiziția celor 50 de Leopard 2A7+ de către Republica Cehă va contribui, de asemenea, la crearea unei noi brigăzi blindate, în conformitate cu dezvoltarea militară a forțelor armate cehe.

Dezvoltat de conglomeratul german de apărare Krauss-Maffei Wegmann (KMW), Leopard 2 A7V este versiunea îmbunătățită a tancului Leopard 2A7, deja furnizat Forţelor Terestre Germane.

În momentul de față, producătorul german de armament, Krauss-Maffei Wegmann, lider european în fabricarea vehiculelor blindate de luptă cu propulsie pe şenile sau pe roţi, modernizează tancurile Leopard 2A7 aflate în serviciul Bundeswehr sau al altor Forțele Armate din Europa.

Ministerul Apărării din Germania a comandat anterior 104 tancuri Leopard 2 A7V de la Producătorul german de armament, Krauss-Maffei Wegmann (KMW), care vor fi livrate armatei germane până la sfârşitul anului 2023.

Armamentul principal al Leopard 2A7+ este format dintr-un tun cu țeavă lisă L55 / L44 de 120 mm, care poate trage toate munițiile standard NATO de 120 mm. Pe turela este o instalată o staţie de arme FLW 200 controlată de la distanță, care poate fi înarmată cu o mitralieră de 7,62 mm și cu lansatoare de grenade de 40 mm

Leopard 2A7+ este motorizat cu un motor diesel MTU MB 873 care dezvoltă 1.500 CP. Tancul poate atinge o viteză maximă pe șosea de 72 km/h și are o autonomie maximă de 450 km.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel