Cehia și Slovacia, proiect de apărare. Acord privind înzestrarea

Darius Muresan |
Data publicării:

Prim-miniștrii Republicii Cehe și Slovaciei au anunțat o cooperare strânsă cu privire la achizițiile publice de apărare după o întâlnire de la Kosice, în estul Slovaciei, săptămâna trecută.

Prim-ministrul ceh Andrej Babis și omologul său slovac, Peter Pellegrini, au fost de acord să se concentreze, în măsura posibilului, asupra licitațiilor comune de achiziții publice și asupra echipamentelor de apărare furnizate de producătorii cehi și slovaci.

Babis și Pellegrini se vor întâlni în luna octombrie la un eveniment de apărare din Brno. La eveniment vor participa și miniștrii Apărării din cele două state, dar și șefii forțelor armate. Ei vor discuta planuri comune de achiziții publice.

Pellegrini a spus că, deși ambele țări trebuie să furnizeze echipamente militare de la parteneri străini, există numeroase domenii în care acestea ar putea fi furnizate de industriile de apărare ale celor două țări.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel