Această ofertă a fost prezentată în guvern de ministrul ceh al apărării, Jana Černochová. Potrivit acesteia, pe lângă donarea celor 15 tancuri, Germania oferă și opțiunea de a achiziționa încă 15 tancuri Leopard 2A4, la prețuri avantajoase. În acest fel, armata cehă va dispune de 45 de tancuri germane, din care trei în versiunea de vehicule de recuperare.
Germania a donat deja Cehiei 14 tancuri Leopard 2A4 în 2022 și 2023, pentru sprijinul acordat Ucrainei. Ultimul dintre acestea a ajuns în localitatea Přáslavice de lângă Olomouc în luna noiembrie anul trecut. Donația include și un vehicul de recuperare Büffel 3 pe un șasiu Leopard 2A4, care este programat să sosească în Cehia în acest an. După cum a precizat ministrul apărării, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în zilele următoare. Potrivit informațiilor anterioare, valoarea primei donații a fost de 3,85 miliarde de coroane.
“În paralel cu cea de-a doua tranșă a donației, de la germani a venit și o ofertă în care ne-au întrebat dacă ne-ar interesa alte 15 tancuri pentru care să plătim ceva”, a declarat Jana Černochová, citată de agenția de presă ČTK. Potrivit precizărilor sale, prețul va fi similar cu cel plătit de armata germană pentru achiziția tancurilor de acest tip.
“În total, armata cehă ar avea 42 de tancuri Leopard 2A4 și trei vehicule de recuperare. Am putea ajunge astfel la cifrele pe care armata le consideră esențiale pentru înzestrarea batalionului de tancuri și pentru formarea unei brigăzi grele”, a spus ministrul apărării.
Černochová presupune că industria de apărare din Cehia ar fi implicată în asigurarea ciclului de viață al tancurilor. Contractul ar trebui să fie încheiat cel târziu în trimestrul doi al anului 2024. “Livrarea tancurilor ar putea începe în a doua jumătate a acestui an, astfel încât să fie finalizată în 2025”, a menționat ministrul.
“Armata cehă consideră că acceptarea integrală a ofertei părții germane ar fi avantajoasă pentru apărarea Cehiei. Capacitățile batalionului de tancuri ar fi în mod clar sporite prin donarea și achiziționarea ulterioară a tancurilor germane, pe termen scurt și mediu”, a remarcat și șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Cehiei, Karel Řehka.
“Pe termen scurt, creșterea numărului de tancuri Leopard 2A4 ar permite batalionului de tancuri să treacă la o nouă structură și să înceapă recrutarea de soldați noi mai devreme. Acest lucru ar face posibilă obținerea unei experiențe suficiente cu noua platformă de tancuri chiar înainte de a fi achiziționat tancul de luptă principal de nouă generație. Totodată, angajamentul asumat față de NATO privind formarea unei brigăzi grele ar urma să fie îndeplinit mai repede”, au precizat reprezentanții armatei cehe.
Jana Černochová a menționat și faptul că, în acest an, Guvernul ceh va discuta și aderarea la proiectul celor mai moderne tancuri Leoprad, în versiunea 2A8. Potrivit unor informații anterioare, Cehia ar fi interesată de cel puțin 77 de tancuri, în valoare de câteva zeci de miliarde de coroane. Procedura comună cu Germania și alte țări va permite, în primul rând, o reducere semnificativă a prețurilor, livrări mai scurte și asigurarea unui suport logistic adecvat.
“După 2030, armata cehă ar putea avea peste o sută de tancuri Leopard de două tipuri disponibile în serviciul activ și în rezervă”, a adăugat ministrul.
În prezent, armata cehă folosește tancuri modernizate T-71M4CZ. Cehia intenționează să păstreze tancurile T-72 modenizate până când va avea un înlocuitor pentru acestea. “Tancurile nemodernizate ar putea merge în Ucraina”, a spus Černochová.
Premierul ceh, Petr Fiala, a mai declarat la conferința de presă din 21 februarie că, până acum, Cehia a trimis Ucrainei 62 de tancuri, 131 de mașini de luptă ale infanteriei, șase elicoptere și 16 sisteme de apărare antiaeriană. Pentru sprijinul acordat Ucrainei după invadarea acesteia de către Rusia, Cehia a primit compensații de la aliații săi în valoare de 19 miliarde de coroane, din care două miliarde de la UE și șapte miliarde din SUA.
Referindu-se la ajutorul suplimentar livrat Ucrainei, Fiala a spus că acesta a inclus mii de rachete pentru lansatoarele de rachete, zeci de mii de obuze de artilerie și peste patru milioane de cartușe pentru armamentul individual.
În ceea ce privește ajutorul primit drept compensații de la aliați, Fiala a menționat cele 15 tancuri Leopard 2A4 din Germania, în valoare de patru miliarde de coroane, și opt elicoptere H1 din SUA, în valoare de șase miliarde de coroane.
De asemenea, Cehia a eliberat deja licențe de export în valoare de 130 de miliarde de coroane companiilor cehe care livrează echipamente militare către Ucraina. În același timp, în prezent, Cehia oferă adăpost pentru 384.000 de refugiați de război ucraineni și a acordat protecție temporară pentru 590.000 de refugiați în cei doi ani de război.
Sursa: ceskenoviny.cz.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News