Cehia caută soluții și spune că Rusia încearcă să submineze inițiativa pentru Ucraina. În varianta optimistă Ucraina va primi anul acesta 800.000 de obuze

Ionel Copcea |
Data publicării:
Forțele Armatei ucrainene învață să utilizeze obuzierul autopropulsat AS90 de 155 mm, Marea Britanie
Forțele Armatei ucrainene învață să utilizeze obuzierul autopropulsat AS90 de 155 mm, Marea Britanie

Ministrul de externe ceh, Jan Lipavský, a declarat, pe 22.07.2024, la Bruxelles, că reprezentanții Cehiei caută în continuare fonduri pentru prelungirea inițiativei privind achiziționarea de muniție pentru armata ucraineană și în anul
2025. 

Potrivit precizărilor sale, în cazul în care vor fi găsite resurse noi, este posibil ca, până la sfârșitul acestui an, să fie livrate Ucrainei 800.000 de obuze.

“În lunile iulie și august vom trimite la Kiev aproximativ 100.000 de obuze. Acum căutăm bani pentru a cumpăra cantități mai mari de muniție, astfel încât inițiativa noastră să poată continua și în 2025. Dacă vom avea resurse financiare, vom putea să livrăm Ucrainei în acest an până la 800.000 de obuze. Cehii sunt în contact zilnic cu partenerii ucraineni, care apreciază foarte mult inițiativa pentru achiziționarea de muniții”, a menționat Lipavský în fața jurnaliștilor din capitala Belgiei.

După cum a informat șeful diplomației cehe, citat de agenția ČTK, până în prezent, inițiativa privind muniția destinată Ucrainei este sprijinită de 18 state, din care 15 și-au îndeplinit deja angajamentele și au alocat mijloace financiare pentru aceasta.

 

În ritmul actual vor fi transferate Ucrainei în jur de 500.000 de obuze. Rusia încearcă să submineze inițiativa pentru Ucraina

 

2. Foto: Brig... (obuz-brigada-173-aeropurtata-a-armatei-sua-pregateste-proiectile-de-155-mm-pentru-un-obuzier-m777_65069900.jpg)

Foto: Brigada 173 Aeropurtată a Armatei SUA pregătește proiectile de 155 mm pentru un obuzier M777

Primele livrări de obuze către armata ucraineană au avut loc în luna iunie, când Kievul a primit aproximativ 50.000 de unități de muniție de artilerie. În cazul în care se va menține ritmul actual, până la sfârșitul anului vor putea fi transferate la Kiev în jur de 500.000 de obuze. Valoarea totală a acestora este de aproximativ două miliarde de euro (50,5 miliarde de coroane cehe).

Cehia colaborează în cadrul inițiativei privind muniția îndeosebi cu Olanda și Danemarca. După cum a anunțat premierul ceh, Petr Fiala, la sfârșitul lunii mai, partea cehă contribuie ea însăși cu aproximativ 866 de milioane de coroane la realizarea achizițiilor de obuze destinate militarilor ucraineni.

O serie de informații referitoare la inițiativa cehă privind muniția sunt sensibile și nu sunt făcute publice. Acestea se referă, în primul rând, la statele din care sunt achiziționate obuzele.

“Este un fapt binecunoscut că Rusia încearcă să ne submineze inițiativa, oferind plăți în exces pentru partenerii noștri, și de aceea nu vrem să spunem de unde luăm muniția”, a concluzionat ministrul de externe ceh, Jan Lipavský.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel