Cedarea Hersonului, începutul sfârșitului? ”Rușii își iau adio de la Transnistria și Odesa”, dar au fortificat „Lyniya Dnipro” / Scutaru: Planurile rușilor sunt anulate

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Lui Putin nu-i place să aducă el veștile proaste și îi împinge pe alții în față. Pierderea lui Herson nu este doar o veste teribilă pentru Rusia, ci și o rușine personală pentru  dictatorul de la Kremlin.

Ruşii au fost nevoiţi să se retragă din Herson după ce forţele ucrainene le-au distrus liniile de aprovizionare, afirmă generalul Valeri Zalujnîi

Publicitate

Potrivit NY Times, Putin a refuzat de săptămâni întregi cererile conducerii militare de a retrage armata din Herson. Generalii l-au avertizat că moralul armatei este la fund, că sunt în pericol de a fi înconjurați și depășiți de ucraineni, dar Putin a refuzat de fiecare dată. 

Fără să poată să avanseze de acolo, Hersonul s-a transformat într-o capcană pentru ruși. După lupte grele și eliberarea, de către ucraineni, a primelor două așezări fortificate, frontul rusesc a început treptat să se prăbușească, scrie UkrainskaPravda.

 

Transnistria și Odesa

 

Potrivit analiștilor, pierderea lui Herson este probabil punctul de cotitură al întregului război. Rușii au fost alungați în stânga Niprului și este clar că își pot lua rămas bun de la două mari goluri - cucerirea Odesei și anexarea Transnistriei.

De aceeași părere este și analistul George Scutaru, fost consilier prezidențial. Potrivit acestuia, pierderea Hersonului înseamnă dispariția pericolului militar rus pentru Odesa și Transnistria.

”Este o veste excelentă. Înseamnă  anularea intenției (rușilor n.r.) de a ataca Mîkolaevul și Odesa”, spunea analistul, zilele trecute.

Scutaru arăta că prezența armatei ruse în Herson constituia un risc permanent pentru crearea unui culoar terestru către R. Moldova și posibilitatea ocupării acesteia. ”Planurile (rușilor n.r.) de a ocupa litoralul Ucrainei sunt anulate de către forțele armate ucrainene”, arăta Scutaru, la Digi24.

 

”Aliniamentul Nipru”

 

Martorii oculari susțin că forțele ruse sunt încă oarecum prezente în Herson, în timp ce trupele ucrainene continuă să avanseze din trei direcții din nord, est și vest. Buzunarul mare din jurul orașului, deținut cândva de forțele ruse, pare să se micșoreze, relatează TheGuardian.

Se pare că strategii ruși au ajuns la concluzia că singura șansă de a mai păstra pozițiile în zonă este ca trupele rusești să se retragă din Herson și să-și consolideze o linie de apărare de-a lungul râului Nipru, mai ușor de păstrat.

Foto ilustrativ: Exercițiu desfășurat de armata Federației Ruse / facebook, Ministerul rus al apărării

UkrainskaPravda scrie că forțele ruse au construit în mod activ o linie densă de structuri și poziții defensive pe malul stâng al Niprului, în regiunile Zaporizhia și Herson. În documentele interne rusești interceptate, se numește „Lyniya Dnipro”.

De la începutul lunii noiembrie, această construcție a punctelor de apărare se afla într-o etapă mai mult sau mai puțin finală pe porțiunea situată între districtul Energodar până la orașul Kahovska. „

"Evident, pentru a întări coasta până la Herson și nu numai, rușii vor avea nevoie de timp suplimentar. Prin urmare, nu ar trebui să sperăm că se vor preda într-o zi. Trebuie să mențină forțele ucrainene pe malul drept cât mai mult posibil”, a spus, pentru UPravda, unul dintre interlocutorii din cercurile comandamentului militar superior, sub condiția anonimatului.

În noaptea de marți spre miercuri, rușii și-au transferat forțele din Snigurivka în zona satului Korsunka și Nova Kahovska (fig. 1).

Harta 1

De asemenea, miercuri dimineață, rușii și-au părăsit punctele de desfășurare din regiunea Milove și s-au mutat pe Malul Stâng. Aproximativ în același timp, a început retragerea trupelor inamice din zona Oleksandrivka - Stanislav - Pravdyno (fig. 2). 

Harta 2

Pe 9 noiembrie, Ucraina a eliberat 12 așezări din regiunea Herson, arată șeful Armatei ucrainene Valerii Zalujnîi.

”În direcția Petropavlivka-Novoraisk, unitățile Forțelor de Apărare au avansat cu 7 km, au preluat controlul a 6 așezări , au revenit Ucrainei până la 107 km pătrați de teritoriu. În direcția Pervomaiske-Herson, am înaintat 7 km, am preluat controlul a 6 așezări , suprafața terenului eliberat este de 157 km pătrați", se arată în mesajul lui Zalujnîi.

Ruşii au fost nevoiţi să se retragă din Herson după ce forţele ucrainene le-au distrus liniile de aprovizionare, afirmă generalul Valeri Zalujnîi.

Descarcă-ți aplicația DefenseRomania. O poți instala de aici:  Android (Magazin Play)    iOS (App Store)

 

Crimeea, mai aproape de visul ucrainean

 

O realizare mult mai dureroasă pentru Rusia este faptul că armata ucraineană, prin cucerirea malului vestic al Niprului, se apropie de scopul său sfânt - Crimeea. Este exact ceea ce a menționat astăzi consilierul președintelui Zelenski, Anton Gerașenko.

George Scutaru mai explica faptul că pierderea coridorului terestru care leagă Crimeea de Donbas ar fi un dezastru pentru ruși. ”Ar însemna că tot acest răboi a fost inutil pentru Rusia, fiindcă dispare visul lui Putin de a lega terestru Rusia de Crimeea”, arată expertul.

Oricum ar fi, în următoarele săptămâni va fi interesant de văzut în ce direcție va continua contraofensiva ucraineană.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel