Ce va fi românesc pe blindatele 4x4 Cobra II pe care turcii le vor produce pentru România? De la turelă la echipamente interioare „made in Romania”

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Blindatul 4x4 al Otokar, Cobra II. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024
EXCLUSIV
Blindatul 4x4 al Otokar, Cobra II. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024

Compania turcă Otokar a câștigat anul trecut un program major de înzestrare pentru Armată. E vorba de  „Autovehicul tactic blindat de tip ușor (ATBTU)”, sau, popular, blindate 4x4 în diferite configurații și derivate. Contractul a fost câștigat de turci în baza unei licitații.

După desemnarea câștigătorului, contractul a fost semnat în noiembrie anul trecut, așa cum anunța la vremea respectivă și DefenseRomania.

E vorba de un contract uriaș multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de euro) pentru furnizarea a 1059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip ușor COBRA II către Ministerul Apărării Naționale din România.

Conform contractului, cea mai mare parte din autovehiculele COBRA II 4x4 vor fi fabricate local, în România.

Astfel, potrivit datelor contractuale, primele 278 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip ușor COBRA II vor fi produse în Turcia, iar  celelalte 781 vor fi fabricate în România. Livrările sunt planificate să fie realizate în loturi, pe parcursul a 5 ani, începând cu ultimul trimestru al lui 2025. 

Dar pe lângă producția locală vor exista și componente „made in Romania” pe viitoarele Cobra II ale Armatei române.

 

Ce va fi românesc pe blindatele 4x4 Cobra II ce vor intra în dotarea Armatei? Vorbim de turelă sau comandă control, dar și de echipamente interioare și posibil părți ale blindajului

 

2. Blindat 4x... (whatsapp-image-2024-05-22-at-21-34-38-1_17761000.jpeg)

Blindat 4x4 Cobra II, prezentat de Otokar la BSDA 2024. Photo source: DefenseRomania

Viorel Manole, directorul Patromil, organizație sub egida căreia se află zeci de companii private și de stat din industria de apărare din România, a fost invitatul lui Tudor Curtifan în cadrul podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat săptămânal de DefenseRomania. Ediția s-a axat pe implicarea industriei în programele ce vor urma și în cele în derulare.

În tot acest context directorul Patromil a trecut rapid în revistă și componenta de offset în programul 4x4. Aici poate cea mai importantă componentă e turela Anubis cu care vor fi dotate blindatele. Sistemul de comandă control care e esențial e și el produs de o companie românească, iar unele echipamente interioare precum scaunele pot fi și ele „made in Romania”.

„La 4x4 avem (n.r. - produs în România) partea de turelă și tot ce înseamnă sistem de vedere și ochire pe timp de noapte. Aici vorbim deja de optronică, de intensificatoare de imagine. Acestea vor fi livrate de industria românească de apărare. Mai precis de Pro Optica, dar în colaborare cu multe alte companii din România. Partea de comandă și control va fi și ea românească, cea existentă și livrată inițial în cadrul programului mare C4I de către Interactiv. Pe partea de blindaj e foarte posibil să ne implicăm din nou. Știu că au existat discuții între Otokar și Stimpex.

De asemenea au existat discuții și cu cei de la Eurotehnic Pitești, ei furnizează scaune și echipamente de amenajare interioară pe care le-au dezvoltat atât pentru transportoare (n.r. programul Piranha), cât și pentru programul 4x4. Sunt echipamente competitive. Consider că ne îndreptăm spre o cooperare decentă în acest contract. E adevărat că marea majoritate a celor implicați direct sunt din industria privată”, a precizat Viorel Manole.

3. Bindat 4x4... (otokar_cobra-ii_271124_42270000.jpg)

Bindat 4x4 Cobra II. Foto: Otokar

Directorul Patromil a mai subliniat că e necesar ca giganții care produc în România să intre în contact mai ușor cu industria de apărare din zona privată, care e și cea mai competitivă. În acest sens există încă cutuma ca multe companii din afară să fie redirecționate de către decidenții politici către companiile de stat care însă se confruntă din păcate cu o criză acută de tehnologizare.

„Am o relație pozitivă și constructivă cu vicepreședinta ARCTIS (n.r. - Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială), doamna Cristina Dragomirescu, dar ea e doar specialist nu decident. Din acest motiv am avut discuții implicate cu decidenții politici români. Legea cum e făcută nu prea susține participarea la negocieri, discuții și consultări a industriei private. A rămas în continuare această tendință de a trimite cu obstinație companiile străine către industria de stat, care însă nu are comenzi. Nu are comenzi pentru că nu are un nivel tehnologic corespunzător care să se ridice la nivelul respectivelor companii străine”, a conchis Manole.

Urmărește integral podcastul Obiectiv EuroAtlantic dedicat implicării industriei de apărare în programele în derulare de înzestrare, dar și în cele viitoare și ce armament putem face în România

Youtube video image

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel