Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989. Documentele privind activitățile Securității în Decembrie 1989

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Decembrie 1989: Revoluția română
Decembrie 1989: Revoluția română

Serviciul Român de Informații (SRI) a desecretizat 13 dosare care au legătură cu Revoluția Română din Decembrie 1989.

Este vorba despre 13 volume, fiecare conținând sute de pagini, care au fost preluate ca urmare a corespondenței cu Comisia „Decembrie 1989” care a activat în Senatul României în 1991 și 1992.

În miile de pagini desecretizate și publicate azi de către SRI sunt documente oficiale transmise Comisiei de anchetă parlamentare „Decembrie 1989”, care cuprind inclusiv comunicările către TVR în ziua de 22 decembrie 1989, dar și după.

În cadrul volumului despre Unitatea Specială „R” Comisia „Decembrie 1989”, prin SRI, solicită fiecărei unități județene să precizeze dacă au existat dezinformări în decembrie 1989, precum și tipul de misiune în care se aflau. Așa cum era de așteptat, marea majoritate a unităților răspund negativ în ceea ce privește acțiuni de dezinformare.

Astfel, s-au trimis notificări către unități pentru a oferi Comisiei informații despre „Ofițeri, maiștrii militari și subofițeri din fosta Unitate Specială „R” care în perioada 15-22 decembrie 1989 s-au aflat în misiune la compartimentele din teritoriu”. Sunt solicitate date despre scopul și durata misiunii. Astfel de solicitări au fost înaintate și altor unități din cadrul DSS.

În documente există un tabel cu 23 de ofițeri din fosta Direcție I a Securității (n.a. - Direcția de informații interne), care în perioada 15-22 decembrie 1989 au fost trimiși în misiune la compartimentele din teritoriu. 

 

Informații privind securiștii care se aflau în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989

 

Totodată, volumul conține numele celor din Securitate care s-au aflat în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989, și din alte direcții ale Securității, precum  Direcția III și Direcția IV (n.a. - Contrainformații, respectiv Contraspionaj militar), precum și din mai multe unități speciale ale Securității.

În documente apar și numele a 7 luptătorilor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) aflați în misiune în perioada 15-22 decembrie.

În cele volume separate care conțin documente întocmite de Securitate (Departamentul Securității Statului) sunt publicate inclusiv note informative despre cetățeni străini români sau străini care în decembrie 1989 criticau regimul comunist. În documentele Securității apar inclusiv informații personale despre persoanele care criticau regimul.

 

Numele celor care au participat la represiunea minerilor din Valea Jiului după greva din 1977

 

Foarte interesant e că printre documente Comisia „Decembrie 1989” a solicitat și numele și funcția ofițerilor de Securitate și Miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului după celebra grevă din 1977.

„Pentru a răspunde unei solicitări a Parlamentului României, vă rugăm să ne comunicați dacă dețineți date despre numele și funcția ofițerilor de securitate și de miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului ca urmare a grevei din 1977”, se arată în unul din volume.

Documentele desecretizate de SRI conțin numele acestora, gradul, funcția și alte date cu caracter profesional.

De precizat că toate numele persoanelor din dosarele desecretizate azi de SRI nu sunt făcute publice, ele fiind acoperite în mod intenționat.

Volumele desecretizate sunt structurate astfel:

- Corespondență cu Comisia şi copii după documente elaborate de unitățile centrale din decembrie 1989

- Copii după documente elaborate de unități județene din decembrie 1989

- Copii după documente elaborate de unitățile județene din decembrie 1989

- Corespondență cu Procuratura României şi Comisia “Decembrie 1989”

- Corespondență cu Comisia „Decembrie 1989” privind comunicările către Televiziunea Română în ziua de 22 decembrie 1989 şi în zilele următoare transmise de unitățile fostului DSS;

- documente referitoare la casete video, audio şi material fotografic realizate de fostele unități DSS;

- documente referitoare la datele pe care le deținea fosta unitate speciala "R" (comunicații şi interceptări radio)

- documente întocmite de SRI referitoare la activitatea cadrelor fostului DSS, care în perioada 15-22 decembrie 1989 au efectuat misiuni

- situații numerice ale cadrelor din unitățile centrale şi teritoriale ale fostului DSS, situație privind cadrele militare din fostul DSS decedate sau rănite în timpul Revoluției, precum şi copii după documente întocmite în decembrie 1989

- 4 volume sunt copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS 

 

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel