Publicația The Economist remarcă faptul că ultimul atac al Rusiei asupra infrastructurii critice a Ucrainei este cel de-al 15-lea val de cu rachete și drone, lansate începând din toamna lui 2022.
Ucraina reușește să reziste atacurilor din această iarnă, un lucru la care nu toată lumea s-ar fi așteptat precizează The Economist. Reparațiile sistemului energetic se fac mai repede decât pot distruge rușii, iar folosirea de către Rusia, în ultimul atac, a rachetelor hipersonice Kinzhal pare să „sugereze o disperare tot mai mare la Moscova”, arată publicația.
Încă de la începutul campaniei de rachete, Rusia a vizat sute de transformatoare de înaltă tensiune, de mărimea unei case, care reprezintă coloana vertebrală a sistemului energetic ucrainean. Lipsa de electricitate însemna lipsa de gaz, apă, canalizare și încălzire.
Cele mai grele zile au fost la sfârșitul toamnei; atunci sistemele antiaeriene occidentale încă nu ajunseseră.
Rusia a lovit infrastructura Ucrainei cu 67 de rachete pe 23 noiembrie, forțând sistemul să se închidă automat (singura zi în care a avut loc o întrerupere de curent în Ucraina și toate cele patru centrale nucleare ucrainene au fost offline pentru prima dată în istoria Ucrainei).
„A fost un moment cu adevărat înfricoșător”, își amintește Serhii Kovalenko, CEO al companiei de furnizare a energiei Yasno.
Apărare antiaeriană a Ucriainei a devenit mai eficientă. NASAMS, IRIS-T și PATRIOT, integrate de ucraineni
La începutul iernii, apărarea antiaeriană ucraineană se putea baza doar pe sistemele din epoca sovietică, S-300 și Buk, având un stoc limitat de rachete.
Sistemul BUK al armatei ucrainene
Rata de interceptare era de doar 20%-30% din rachetele lansate de ruși.
La începutul iernii, au început să sosească sistemele occidentale de apărare aeriană, cum ar fi NASAMS sau IRIS-T, iar rata de interceptare, conform Ucrainei, depășește în mod regulat 75%.
Foto: NASAMS
Rușii caută să se adapteze și să detecteze sistemele ucrainene de apărare antiaeriană folosind toate mijloacele pe care le au la dispoziție: aeronave de tip AWACS (A-50), precum și drone, sateliți și rețelele de spioni și informatori, în timp ce Ucraina răspunde cu propriile sale tactici: lansatoare antiaeriene false și mobilitate maximă a echipamentelor de apărare aeriană.
Noile sisteme de apărare aeriană Patriot ale Ucrainei nu sunt încă operaționale, așa că Ucraina nu poate intercepta rachete de mare viteză precum racheta antinavă Kh-22 sau racheta balistică hipersonică aer-sol Kinzhal.
Foto: Lansator Patriot
Ponderea mare de rachete de mare viteză este și explicația pentru care rata de interceptare a fost atât de scăzută pe 9 martie - sub 50% dintr-un total de 81 de rachete.
Ce a realizat Rusia?
Atacurile rusești asupra infrastructurii din iarna lui 2022 au cauzat Ucrainei daune în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari și au dezactivat la un moment dat până la jumătate din rețeaua electrică ucraineană.
Cu toate acestea, singurul rezultat incontestabil pe termen lung al acestei campanii a fost că Rusia a cheltuit în cele din urmă o parte semnificativă din stocul său de rachete strategice: aproape 1.000 de rachete și un număr similar de drone.
Oficialii occidentali cred că Rusia este acum în mare măsură limitată în utilizarea a ceea ce poate produce. La rândul său, Ucraina este hotărâtă să-și îmbunătățească sistemul. Guvernul a anunțat deja noi planuri de a proteja unele dintre cele mai vulnerabile părți ale rețelei electrice prin mutarea instalațiilor în subteran și creșterea apărării antiaeriene deasupra acestora.
Președintele consiliului de administrație al lui Ukrenergo Volodymyr Kudrytskyi nu dezvăluie aceste detalii, dar notează că atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile au forțat companiile energetice din întreaga lume să revizuiască planurile pentru locurile potențial vulnerabile.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News