Caz Khashoggi, raport CIA. Prințul MBS ar fi ordonat asasinatul

Tudor Curtifan |
Data publicării:

CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA) a ajuns la concluzia că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a ordonat asasinarea ziaristului Jamal Khashoggi. Informația a fost publicată de cotidianul Washington Post. 

Potrivit ziarului, mai mulţi oficiali americani şi-au exprimat încrederea în analiza CIA, care stabileşte o legătură între conducătorul de facto de la Riyad şi asasinatul din 2 octombrie, de la consulatul saudit din Istanbul. 

Serviciul de informaţii contrazice poziţiile oficialilor saudiţi, care au negat implicarea în uciderea lui Khashoggi, şi îngreunează eforturile preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a păstra relaţii bune cu Arabia Saudită, unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai americanilor în regiune, apreciază Reuters. 

Ambasada saudită la Washington a declarat, printr-o purtătoare de cuvânt, că "afirmaţiile privind presupusul raport sunt false" şi că "am auzit şi continuăm să auzim diferite teorii fără a vedea baza primară a acestor speculaţii". 

După apariţia articolului, ambasadorul Arabiei Saudite, prinţul Khaled bin Salman, a negat că a discutat cu Khashoggi la telefon sau că i-a sugerat să meargă în Turcia "din orice motiv", aşa cum a scris Washington Post, din surse familiarizate cu informaţiile secrete americane. "Cer guvernului SUA să facă publică orice informaţie privind această afirmaţie", a spus diplomatul. 

Casa Albă şi Departamentul de Stat al SUA au refuzat să comenteze. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel