Într-o mișcare ce amintește de încercarea de acum un an, când SUA au făcut publice planurile Rusiei de a invada Ucraina, Administrația Biden ia în considerare să dezvăluie informații în care se arată că Beijingul se ia în calcul furnizarea de arme Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei.
Potrivit interlocutorilor WSJ, China s-a comportat până acum cu prudență, limitându-se în principal la cumpărarea de petrol din Federația Rusă, dar acum conducerea chineză se gândește dacă este cazul să renunțe la această abordare.
Potrivit informațiilor americane și aliate, sunt tot mai clare modalitățile în care China poate ajuta Rusia, scrie publicația. Cu toate acestea, conform evaluării informațiilor, Beijingul nu a luat încă o decizie cu privire la furnizarea de arme către Federația Rusă.
Discuția despre problema dezvăluirii publice a informațiilor privind potențialele planuri ale Chinei are loc cu o zi înainte de ședința Consiliului de Securitate al ONU, care va fi dedicată primei aniversări a invaziei ruse a Ucrainei.
Cu o zi înainte, WSJ a relatat că Xi Jinping plănuiește o vizită în Rusia în lunile următoare, unde se va întâlni și cu Putin.
Săptămâna trecută, Wang Yi s-a întâlnit cu șeful Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba pentru a-i prezenta principalele puncte ale planului de pace pentru Ucraina.
Ieri, în cadrul vizitei sale la Moscova, șeful diplomației chineze i-a prezentat planul de pace și lui Vladimir Putin, care a declarat că va analiza în detaliu propunerile Chinei.
Beijingul a anunțat că textul integral al planului de pace va fi prezentat la un an de la începerea invaziei în Ucraina.
China se abține să critice războiul pe scară largă declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și susține că adoptă o „poziție obiectivă și corectă ”.
Unii experți, consultați de TheGuardian, sunt sceptici cu privire la eficacitatea avertismentelor că China plănuia iminent să negocieze noi livrări de arme sau muniții. Beijingul ar putea lega livrările de arme cu un sprijin similar al SUA pentru Taiwan, sugerează aceștia.
Pentru Rusia, extinderea cooperării economice cu China este cheia pentru supraviețuirea în urma sancțiunilor și susținerea efortului de război.
„China devine din ce în ce mai mult un colac de salvare care menține regimul pe linia de plutire și îl împiedică să se transforme într-un gigant Coreea de Nord, cu o industrie prea militarizată și distrugerea totală a vieții normale”, a spus Alexander Gabuev, analist la Carnegie Endowment for International Peace.
„Desigur, Rusia este o economie mult mai robustă, dar fără capacitatea de a vinde pe piața chineză sau de a accesa tehnologia chineză, viața va fi mai grea, iar efortul de război ar fi mai greu de susținut.”, conchide acesta
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News