Bilanțul după prima lună de la preluarea responsabilitătilor ne arată că militarii români din Mali au desfășurat până acum 22 de misiuni (cercetare și însoțire convoi, transport) și 9 exerciții de pregătire (o parte dintre acestea alături de partenerii germani), informează MApN într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
"Suntem de-ai casei de-acum, atât în ceea ce privește integrarea în baza Camp Castor cât și fluxul procedurilor și al misiunilor ONU. Lucrurile merg în linie dreaptă", a transmis comandorul Iulian Bălțătescu, ofițer responsabil de conducerea acțiunilor din Centrul pentru Operații Tactice.
"Succesul fiecărei zile în TO se datorează contribuției fiecărui militar în parte, fie că acesta se află în Centrul de operații, în pază, la secția de mentenanță sau în zbor.
Cu fiecare misiune îndeplinită, militarii capătă mai multă încredere în forțele proprii, iar reprezentanții ONU văd în noi parteneri pe care se pot baza", precizează și comandor Ciprian Marin, comandantul detașamentului Carpathian Pumas.
Din luna octombrie 2019, România contribuie, timp de un an, la eforturile internaţionale de menţinere a păcii cu un detaşament al Forţelor Aeriene format din 120 de militari şi 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM.
Într-un mediu cu o climă extremă, în care mobilitatea este dificilă din cauza distanţelor şi a infrastructurii aproape inexistente, cele patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM reprezintă o capabilitate esenţială pentru sprijinirea eforturilor ONU de stabilizare a zonei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News