Publicitate
Anunțul candidaturii președintelui Klaus Iohannis va complica eforturile celorlalți aliați de a-l instala pe premierul olandez în exercițiu Mark Rutte în funcția de următor șef al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
Rutte rămâne favoritul clar pentru post, întrucât SUA, Germania și Marea Britanie l-au susținut joi pentru a conduce alianța a 31 de membri odată ce mandatul secretarului general Jens Stoltenberg se încheie în octombrie.
Oficialii europeni și americani au spus că anunțul neoficial al României va prelungi probabil procesul, dar nu va modifica rezultatul - Rutte va fi următorul secretar general al Alianței.
Mișcarea României reflectă, într-o oarecare măsură, și poziția a aproximativ 10 țări încă nehotărâte, ”inclusiv unele țări din Europa de Est care împărtășesc preocupări strategice cu România sceptică față de Rusia”, scrie Politico.
Oficialii NATO se tem că gestul de propunere a candidaturii lui Iohannis ar putea fi văzut ca o divizare a unității alianței, care se confruntă deja cu amenințări de la potențiala revenire a lui Donald Trump ca președinte al SUA.
De cealaltă parte, țările est-europene sunt îngrijorate că Rutte s-ar putea dezangaja față de statele aflate la granița cu Rusia.
Un înalt diplomat est-european a verbalizat, pentru publicația citată, îngrijorările statelor din Flancul Estic: „Cel puțin cineva trebuie să întrebe: „OK, Mark, cum ai de gând să te descurci cu Rusia?”.
Reproșurile care i se pot aduce candidatului olandez țin de faptul că acesta nu a reușit să aducă cheltuielile pentru apărare până la ținta de 2% din PIB convenită de toți aliații în urmă cu un deceniu.
Rolul secretarului general al NATO va fi crucial în anii următori, pe fondul preocupărilor tot mai mari din Europa cu privire la angajamentul SUA față de securitatea regiunii.
Următorul șef al NATO va trebui să evite o escaladare între alianță și Rusia, încurajând în același timp aliații să mențină sprijinul militar și financiar pentru Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News