Vizibil iritat de întrebările presei din România, Karl Nehammer a părăsit conferința.
Televiziunile Antena 3 CNN și Digi 24 au jurnaliști la Viena. Dacă jurnaliștilor austrieci le-a răspuns, Nehammer a refuzat întrebările în engleză ale presei noastre.
„Puteți explica de ce sunteți de acord cu Croația în Schengen, dar nu cu Bulgaria și România?”, au insistat jurnaliștii români, care au prezentat cifre ale faptului că, paradoxal, majoritatea migranților ajung în Austria chiar prin Croația.
Întrebările au fost ignorate de cancelarul austriac, care a părăsit conferința.
În cadrul acestei scurte conferințe pe care a avut-o cu Manfred Weber (șeful PPE, partid politic european din care formațiunea aflată la guvernare în Austria face parte), cancelarul austriac a dat de înțeles că poziția Austriei nu se schimbă. El a spus că e nevoie de un alt calendar de aderare, la primăvară.
Tot azi, ministrul de interne al Austriei a reiterat mult mai direct la postul public de radio ORF, hotărârea ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News