Canalul Suez ar putea fi deblocat după trei zile de criză. SUA s-au oferit să participe la operațiune

Darius Muresan |
Data publicării:

 Canalul Suez ar putea fi deblocat sâmbătă. Circulaţia navelor, reluată după mai bine de 3 zile de criză în transportul maritim internaţional.

Nava care blochează ruta maritimă de 3 zile poate fi reflotată sâmbătă, totul datorită progreselor semnificative realizate seara trecută, notează agenția de presă Mediafax. În acest proces, sute de nave au fost blocate în ambele sensuri ale Canalului Suez, iar unele dintre ele au fost redirecţionate pe alte rute.

 

SUA s-au oferit să participe la operațiune



Secretarul de presă de la Casa Albă a confirmat că Statele Unite s-au oferit să ajute la operaţiune.

Nava a eşuat din cauza rafalelor puternice de vânt. Aceasta are 400 de metri lungime şi cară în jur de 20.000 de containere la bord. Din cauza greutăţii pe care o susţine, infrastructura navei a suferit deteriorări semnificative.

Canalul se află în Egipt, conectând Port Said de la Marea Mediterană la Oceanul Indian prin oraşul sudic egiptean Suez de la Marea Roşie. Pasajul permite o expediere mai directă între Europa şi Asia, eliminând necesitatea de a înconjura Africa şi reduce timpul de călătorie cu zile sau săptămâni.

Timpul de tranzit de la capăt la capăt este în medie de aproximativ 13 până la 15 ore, conform descrierii canalului de pe GlobalSecurity.org.

Canalul, deţinut iniţial de investitori francezi, a fost conceput când Egiptul se afla sub controlul Imperiului Otoman la mijlocul secolului al XIX-lea. Construcţia a început în Port Said la începutul anului 1859, excavarea a durat 10 ani, iar proiectul a necesitat aproximativ 1,5 milioane de lucrători. Mulţi lucrători au murit de holeră şi alte boli.

Tumultul politic din Egipt împotriva puterilor coloniale din Marea Britanie şi Franţa a încetinit progresul în construirea canalului, iar costul final a fost dublu faţă de iniţialul proiectat de 50 de milioane de dolari, potrivit New York Times.

Britanicii care au controlat canalul şi-au retras forţele în 1956, după ani de negocieri cu Egiptul, renunţând efectiv la controlul canalului în favoarea guvernului egiptean condus atunci de preşedintele Gamal Abdel Nasser.

Aproximativ 12% din totalul comerţului mondial circulă prin canalul de 120 de mile lungime ceea ce permite navelor containere să evite o călătorie lungă în jurul vârfului sudic al Africii.

Lloyd’s List estimează că mărfurile în valoare de 9,6 miliarde de dolari trec prin canal în fiecare zi. Lloyd’s spune că aproximativ 5,1 miliarde de dolari din acest trafic se îndreaptă spre vest şi 4,5 miliarde de dolari este către est.

Peste 50 de nave traversează canalul în medie în fiecare zi.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel