Canada desfășoară forțe speciale în Ucraina pe fondul tensiunilor cu Rusia

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

Desfășurarea unui nou contingent de trupe din cadrul Regimentului de Operații Speciale canadian vine în contextul în care în cadrul discuțiilor diplomatice menite să evite conflictul armat din Ucraina nu s-a putut ajunge la un acord, iar aproximativ 100.000 de soldați ruși rămân comasați la granița cu Ucraina.

Surse citate de agenția Global News au declarat că prezența forțelor speciale din Canada face parte dintr-o încercare a aliaților NATO de a descuraja agresiunea rusă în Ucraina, precum și de a identifica modalități de a ajuta guvernul ucrainean.

Trupele de elită au fost, de asemenea, însărcinate să ajute la dezvoltarea planurilor de evacuare pentru personalul diplomatic canadian în cazul unei invazii ruse la scară largă, au precizat sursele.

Atât guvernul, cât și Forțele Militare canadiene au evitat să confirme prezența unor noi trupe din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) în Ucraina, limitându-se la a reaminti că FOS canadiene au fost implicate în asistența mai largă pe care Canada o acordă de mai mult timp Ucrainei.

Comandamentul FOS din Canada “participă la eforturile mai largi ale Forțelor Armate de a sprijini forțele de securitate ale Ucrainei”, a transmis maiorul Amber Bineau, purtător de cuvânt al comandamentului, subliniind că FOS canadiene oferă pregătire și „expertiză în instruire și conducere” omologilor ucraineni din 2020.

Cu toate acestea, sursele citate de Global News au subliniat că cel mai recent contingent de forțe speciale, care a plecat în Ucraina în jurul datei de 9 ianuarie 2022, nu participă la activități de pregătire și instruire.

Ministrul de externe al Canadei, Melanie Joly, se află de duminică într-o vizită de o săptămână la Kiev pentru a participa la întâlniri bilaterale în cadrul cărora va reafirma sprijinul privind suveranitatea Ucrainei.

Canada a sprijinit în mod constant Kievul în relațiile cu Rusia, încă de la anexarea Crimeei în 2014. Potrivit guvernului canadian, Ottawa a sprijinit Ucraina cu asistență în valoare de aproximativ 700 de milioane de dolari, din 2014, prin furnizarea de echipamente militare neletale și asigurarea prin rotație a 200 de militari canadieni cu misiunea de a antrena trupele ucrainene.

 

Consens politic canadian privind poziția față de Rusia

 

Inclusiv opoziția conservatoare l-a îndemnat pe premierul Justin Trudeau și pe liberalii aflați la putere să respingă pretențiile lui Putin, și să rămână „umăr la umăr” cu aliații europeni ai Canadei și Ucrainei.

Aurel Braun, profesor de relații internaționale la Universitatea din Toronto, a atras atenția că Ucraina trebuie sprijinită nu doar din punct de vedere militar, ci și economic și diplomatic, deoarece scopul Rusiei este de a izola Kievul și de a prezenta Ucraina ca un experiment democratic eșuat.

„De ceea ce se teme domnului Putin este o Ucraină de succes, pentru că, dacă ar exista un stat democratic de succes la granițe, asta ar reprezenta o viziune alternativă tipului de cleptocrație ultranaționalistă care se desfășoară în interiorul Rusiei”, a declarat Braun.

 

Rolul SUA este major

 

Profesorul Braun a declarat luni, în cadrul unui interviu, că, deși sprijinul Canadei „face o diferență”, jucătorul central al Occidentului la masa de negocieri este SUA. „Depinde foarte mult de ceea ce fac americanii”, a precizat Braun.

Pe 14 ianuarie, ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Canada, Marta Morgan, s-a întâlnit cu secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, pentru a reafirma disponibilitatea Canadei privind „coordonarea strânsă continuă pentru a descuraja o nouă agresiune rusă împotriva Ucrainei”.

Potrivit oficialilor americani, Morgan a fost, de asemenea, de acord ca un eventual atac al Rusiei asupra Ucrainei să aibă ca rezultat “consecințe majore și costuri severe, inclusiv măsuri economice coordonate și restrictive pentru Federația Rusă”.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel