Cad avioane Su-34. Zi neagră pentru Rusia: Trei Su-34, cele mai avansate avioane de bombardament ruse, doborâte de Ucraina în doar câteva ore

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Su-34 rusesc, foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Su-34 rusesc, foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Comandantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Mîkola Oleșciuk, a anunțat, pe 22.12.2023, pe canalul său de Telegram, că trei avioane de bombardament rusești de tip Su-34 au fost doborâte de apărarea antiaeriană pe frontul din sudul țării.

“În noaptea de 21-22 decembrie 2023, am primit un mesaj de la invadatori pe o bucată dintr-o dronă Shahed doborâtă, pe care scria die, fu**ers. Ce idee minunată! Iată răspunsul nostru! Astăzi, la prânz, pe frontul din sud, trei bombardiere rusești de tip Su- 34 au fost doborâte. Zbor veșnic, fraților!”, a menționat Oleshchuk în mesajul său.

Informația a fost apoi transmisă online și pe conturile oficiale ale Forțelor Aeriene ucrainene.

Pierderea de aeronave a fost recunoscută și de surse rusești active pe Telegram, dar numărul exact al avioanelor doborâte nu a fost confirmat.

 

Zi neagră pentru Rusia. Su-34 Fullback este cel mai avansat avion de atac din Federația Rusă

 

2. Avion de t... (su-34-rusia_37653700.jpg)Avion de tip Su-34 al Federației Ruse. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Su-34 Fullback este cel mai avansat avion de atac din Federația Rusă. Intrat în serviciul de luptă al Forțelor Aerocosmice în anul 2014, Fullbak este un avion de luptă cu două locuri, cu o rază de acțiune de maximum 4.000 de kilometri și o sarcină utilă de până la 12.000 de kilograme.

Acesta dispune de 12 puncte fixe sub aripi, unde pot fi amplasate rachete de tip R-77 și R-73. De asemenea, aeronava dispune de un tun Gsh-30- 1, cu calibrul de 30 de milimetri, și de mijloace de război electronic de tip Khibiny.

Aeronavele de acest tip au fost deosebit de active în sudul Ucrainei, în special în zona Herson, și, în cazul în care aceasta va fi confirmată, doborârea avioanelor Su-34 ar putea reprezenta o lovitură semnificativă pentru forțele ruse și un succes important pentru apărarea antiaeriană ucraineană din regiune.

În ceea ce privește sistemul de apărare antiaeriană folosit pentru interceptarea avioanelor Su-34, deocamdată, nu se cunosc detalii.

Se apreciază însă că ar putea fi vorba despre baterii de rachete Patriot sau SAMP/T (livrate începând din aprilie-mai 2023), care au fost activate și în sudul Ucrainei și ar fi putut fi întrebuințate pentru doborârea celor trei avioane rusești. Sistemul Patriot a reprezentat știrea începutului de an 2023, când o rachetă hipersonică Kinjal lansată de un avion rusesc MiG-31K a fost interceptată în timpul unui atac din 04 mai 2023, în Regiunea Kiev.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel