Drona, cu numărul de înregistrare 04-2021 și indicativul FORTE10, a decolat de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia. Aceasta a ieșit deasupra Mării Negre de pe teritoriul Bulgariei.
Aparatul de zbor fără pilot a evoluat la o altitudine de aproximativ 16.150 de metri, cu o viteză de circa 705 kilometri pe oră.
După ce a traversat Marea Neagră, drona americană a zburat de-a lungul litoralului Ținutului Krasnodar, la sud de Strâmtoarea Kerci, precum și la sud-est și sud-vest de Peninsula Crimeea, efectuând mai multe treceri. Ulterior, aceasta a urcat în nordul Mării Negre, de unde a intrat pe teritoriul Ucrainei și a zburat în zona liniei de demarcație din Donbas.
În ultima perioadă, se poate remarca faptul că misiunile îndeplinite de dronele americane de cercetare în zona Mării Negre au revenit la normal, adică la o frecvență de două sau trei zboruri pe lună.
Acestea au fost intensificate în perioada martie-aprilie 2021, în contextul concentrării de trupe rusești la granița cu Ucraina. Zborurile efectuate atunci de dronele americane în regiune au fost efectuate aproape zilnic. În plus, pe lângă dronele dislocate pe teritoriul Italiei, în Marea Neagră a fost adusă și o dronă RQ-4B aflată pe teritoriul unui stat din zona Golfului Persic. Aceasta a întrebuințat indicativul radio FORTE12.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News