UPDATE 2 : Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu a anunţat că va avea marţi, la Bucureşti, o întâlnire cu omologii săi din Suedia şi Finlanda pe tema aderării acestor două ţări la NATO, au relatat luni media turce, potrivit AFP.
UPDATE 1: Miniștrii de externe ai NATO ar putea decide la reuniunea de la București acordarea unui nou ajutor pentru Ucraina, atât militar, cât și neletal, scrie AP.
La întâlnirea NATO este probabil să se decidă un nou sprijin neletatal Ucrainei: combustibil, generatoare electrice, medicamente, echipamente de iarnă și dispozitive pentru blocarea vehiculelor aeriene fără pilot.
De asemenea, statele membre vor anunța, probabil, noi livrări de echipamente militare către Ucraina - în principal sisteme de apărare aeriană.
NATO ca organizație nu va oferi direct astfel de provizii pentru a nu fi implicată într-un război cu Rusia.
***
Știrea inițială
Reuniunea ministerială de la București este primul eveniment de nivel înalt al NATO, într-un stat din Flancul Estic - aflat în prima linie de apărare a NATO - organizat după declanșarea agresiunii armate neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
"Este clar că este nevoie de un răspuns clar şi coordonat al comunităţii internaţionale, este clar că avem nevoie de noi sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse de natură să descurajeze escaladarea în continuare a războiului", a declarat Aurescu, după întrevederea cu ministrul croat al Afacerilor Externe şi Europene, Gordan Grlic Radman.
La București, miniștrii NATO vor face probabil noi promisiuni cu privire la sprijinul neletatal, acordat Ucrainei. Este vorba despre combustibil, generatoare de curent, medicamente, echipamente de iarnă și dispozitive antidrone.
De asemenea, este posibil ca membrii individuali ai Alianței să anunțe noi livrări de echipamente militare către Ucraina - în principal sisteme de apărare aeriană. NATO ca organizație nu va oferi astfel de provizii din cauza temerilor de implicare într-un război cu Rusia.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg şi secretarul american de stat Antony Blinken sunt aşteptaţi în România.
„Pe termen lung, vom ajuta Ucraina să treacă de la echipamentele din epoca sovietică la standardele, doctrina și instruirea NATO moderne”, a comentat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Sunt aşteptaţi, de asemenea, miniştrii din statele partenere NATO - Georgia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina şi, pentru prima dată, ministrul de externe al Republicii Moldova, dar și miniștrii de externei ai Finlandei și Suediei, țări care vor adera probabil la Alianță în 2023.
"Vom avea o agendă politico-diplomatică şi de securitate extrem de încărcată şi dinamică săptămâna viitoare, începând cu Reuniunea Liderilor de Munchen, pe 28 - 29 noiembrie, şi continuând cu Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, pe 29 - 30 noiembrie.
Aceste două evenimente de înaltă vizibilitate pentru ţara noastră reconfirmă (...) importanţa strategică a Mării Negre", a transmis şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al MAE.
Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei. Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuţii aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid, arată Agerpres.
Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting - MLM)
Evenimentul co-organizat de Ministerul Afacerilor Externe cu Conferinţa de Securitate de la Munchen, va reuni la Bucureşti, în zilele de 28 şi 29 noiembrie, peste 75 de participanţi la nivel înalt din peste 25 de state, actuali şi foşti oficiali, experţi şi analişti renumiţi, formatori de opinie, pentru a aborda subiecte de interes major pe agenda regională, europeană şi euroatlantică.
Dezbaterile interactive ale MLM se desfăşoară cu uşile închise, în baza regulilor de tip Chatham House, precizează MAE.
Reuniunea MLM Bucureşti este parte a programului anual al prestigioasei Conferinţe de Securitate de la Munchen. Ea este organizată în pregătirea Conferinţei din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Precedenta reuniune MLM a avut loc la Washington, în luna mai.
Este pentru prima oară în istoria acestui format când evenimentul are loc în Europa de Sud-Est, această reuşită a demersurilor politico-diplomatice ale României venind inclusiv ca o recunoaştere a importanţei ţării noastre în plan regional, european şi euroatlantic, subliniază MAE.
Agenda întâlnirii de la Bucureşti va cuprinde teme relevante pentru securitatea internaţională, cu accente pe evoluţiile din spaţiul estic, regiunea Mării Negre şi Balcanii de Vest. Printre subiectele abordate se vor număra, de asemenea, arhitectura europeană de securitate, implementarea noului Concept Strategic al NATO, ameninţările hibride, securitatea alimentară, criza energetică.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News