Brzezinski: Extinderea cooperării militare cu Polonia este o prioritate pentru SUA

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Ambasadorul SUA la Varşovia, Mark Brzezinski, a precizat într-un interviu pentru agenţia poloneză de presă PAP ca relațiile polono-americane sunt în prezent cele mai bune din istorie și asta în ciuda faptului că, chiar la granița de est a Poloniei, avem o criză majoră de securitate, războiul dintre Rusia și Ucraina. 

Publicitate

După cum precizează Mark Brzezinski, în prezent Statele Unite dezvoltă o cooperare strânsă cu Polonia pe toate planurile: militar, strategic sieconomic.

,,Sunt extrem de mândru de acest lucru după un an de mandat. Mă simt onorat și recunoscător că președintele Joe Biden mi-a încredințat această misiune. Am fost pregătiți pentru criza din Ucraina deoarece, cu mult înainte de 24 februarie 2022 (n.r. ziua invaziei ruse în Ucraina), președintele SUA a decis să împărtășească informații cu prietenii noștri din Europa Centrală. Am vrut ca toată lumea să știe despre intențiile guvernului rus'', a spus ambasadorul SUA la Varşovia pentru agenţia poloneză de presă PAP.

Prin urmare, la 24 februarie, Polonia și alte țări din Europa Centrală erau conștiente de ceea ce se întâmpla și s-au pregătit în consecință.

,,Prezența permanentă a armatei americane în Polonia are o semnificație istorică, deoarece, timp de sute de ani, polonezii au luptat și au murit împreună cu americanii pentru a-și apăra libertatea - atât polonezii din Statele Unite, cât și americanii din Polonia'', a spus Brzezinski.

,,Cooperarea noastră militară va continua. Am lucrat din greu cu colegii mei de la Washington pentru a asigura un nivel adecvat de finanțare a sprijinului militar american pentru Polonia. Avem 192 de milioane de dolari garantate pentru Polonia, care vor ajuta Varşovia să achiziționeze tancuri Abrams, elicoptere Apache și alte tipuri de armament. După cum putem vedea, amploarea dezvoltării cooperării militare polono-americane este impresionantă'', a ţinut să precizeze diplomatul american de origine poloneză.

Ambasadorul SUA la Varşovia a lăudat atitudinea elitei politice și a societății poloneze fata de agresiunea rusă din Ucraina.

,,Întotdeauna și în orice circumstanțe putem conta pe o cooperare excelentă cu autoritățile poloneze în chestiuni strategic-militare. Cea mai bună confirmare a acestui lucru a fost într-o seară de noiembrie a anului trecut, când am aflat ce s-a întâmplat la Przewodowo. Inițial, în jurul orei 18.00, nimeni nu știa ce s-a întâmplat acolo. Ceea ce a fost minunat a fost că împreună cu miniștrii: Pawel Solochem, Marcin Przydacz și Mariusz Błaszczak, precum și reprezentanți ai Cancelariei Președintelui, am discutat problemele și am luat decizii cu privire la modul în care ar trebui să procedăm și să comunicăm cu publicul polonez și american, cu NATO și cu restul lumii în situația în care o rachetă ar cădea pe teritoriul unui stat membru al Alianței'', spune Mark Brzezinski.

,,Pe de altă parte, societatea poloneză s-a comportat într-un mod extraordinar, acceptând provocarea și primind milioane de ucraineni în țara lor. Toți acești oameni au venit practic în același timp, iar polonezii i-au ajutat, spunând: "Puteți rămâne aici și, în plus, aveți mâncare în Polonia, școli unde vă puteți trimite copiii și asistență medicală". Guvernul polonez a acordat refugiaților ucraineni drepturi aproape identice cu cele ale propriilor cetățeni, cu excepția dreptului de vot. În Polonia, oamenii au organizat spontan ajutorul, dând telefoane și căutând informații online. Poporul polonez a făcut ceva inovator, primind cu brațele deschise o multitudine de oameni care nu aveau unde să se ducă la acea vreme. Acesta este motivul pentru care mă refer la Polonia ca la o superputere în contextul umanitar. Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat anul trecut organizațiilor neguvernamentale din Ucraina, Belarus și Rusia, dar, de fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în acea parte a Europei a afectat și alte țări, inclusiv Polonia'', a ţinut să precizeze ambasadorul SUA la Varşovia.

 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel