Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina

Cătălin Costea |
Data publicării:
Avion de tip Su-34 al Federației Ruse. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Avion de tip Su-34 al Federației Ruse. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Spre deosebire de majoritatea armatelor occidentale, armata rusă nu investise prea mult până anul trecut  în muniții de precizie cu rază lungă de acțiune. Aceasta fază a fost însă depășită de ruși, iar lucrurile au început să se schimbe.

Fixând aripi și kituri de ghidare prin satelit bombelor FAB de 500, 1.000 și 1.500 de kilograme, rușii au reușit într-un mod mai grosolan să producă o muniție oarecum analogă JDAM-ului american și bombelor cu glisare Hammer franceze.

Având aceste muniții facile, pe care le-au utilizat frecvent de la o distanță de 40 km, avioanele de vânătoare-bombardiere rusești Sukhoi Su-34 și-au putut intensifica acțiunile fără a se expune apărării antiaeriene ucrainene.

 

Atacurile cu bombe ghidate reprezintă acum tactica standard a forțele ruse și sunt principalele responsabile de câștigurile teritoriale pe care le-au obținut rușii în ofensiva de iarnă-primăvară

 

Zecile sau chiar sutele de lansări zilnice de astfel de bombe cu planare au distrus ceea ce mai rămăsese din Avdiivka și au forțat apărarea ucraineană să se retragă la mijlocul lunii februarie.

Militarii ucraineni au început să piardă teren după ce invadatorii ruși au trecut la folosirea masivă a bombelor ghidate lansate cu aviația, observa ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. “Este imposibil să fugi de aceste arme, pur și simplu îți cad în cap și distrug totul…. Pierdem teren și singura modalitate de a preveni acest lucru este să doborâm acele avioane. Avem nevoie de sisteme de apărare antiaeriană pe linia frontului”, a sintetizat recent situația diplomatul ucrainean.

 

Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei. Doar în acest an au fost lansate 3.500 de bombe FAB, de patru ori mai mult decât în 2023

 

2. Bombe aeri... (1_64667300.jpg)

Bombe aeriene ghidate FAB-500 (în mijloc) / Foto: WIkipedia

Rușii au lansat aproximativ 3.500 de bombe FAB-500, -1000 și -1.500 doar în acest an, potrivit generalului locotenent Ivan Gavrilyuk, de 16 ori mai multe bombe cu planare decât au fost lansate pe durata întregului an 2023.

Rachetele standard MIM 104 Patriot au o rază de acțiune de 70 km care, cu variante mai scumpe, poate fi extinsă până la 145 km, și pot, în principiu, să lovească bombardierele ruse înainte ca acestea să-și lanseze muniția. Acesta presupune însă ca sistemul Patriot să fie desfășurat cât mai aproape de linia frontului.

Se pare că așa s-a întâmplat în februarie, când apărarea antiaeriană ucraineană susține că a doborât 13 Sukhoiuri ruse în 13 zile. Dar redislocarea sistemelor s-a încheiat cu un dezastru în jurul datei de 9 martie, când o dronă rusă a descoperit sistemele Patriot aflate la aproximativ 30 de km de linia frontului din est, iar la scurt timp o rachetă balistică Iskander a lovit și distrus complet cel puțin două lansatoare Patriot.

Ucrainenii și-au retras apărarea antiaeriană cu care supraviețuiesc, iar rușii și-au reluat bombardamentele necruțătoare.

În același timp, un nou kit de aripi reușește să extindă raza de acțiune a bombelor cu planare rusești standard, de la 40 de km la aproximativ 70 de km, făcând și mai dificilă lovirea bombardierelor ruse care pot acum lansa de la o distanță mult mai sigură.

 

Producerea de bombe cu planare de 3 tone are importantă componentă propagandistică

Încurajați de succesul obținut cu versiunile “mai ușoare”, rușii ar putea trece la producerea unei bombe cu planare și mai mari, cu o putere dublă decât cel mai puternic FAB produs anterior, consideră analiștii ucraineni de la Conflict Intelligence Team.

Dimensiunea acesteia aproape că a produs un șoc atunci când au fost făcute publice imaginile de la vizita lui Șoigu la fabrica de armament din Nijni Novgorod, în care propaganda rusă lăsa să se vadă masiva bombă de 3 tone mult mai mare decât muncitorii care o manipulau.

 

FAB-3.000 ar fi cu adevărat devastatoare. Dar rușii nu o vor putea lansa din Su-34 ci cel mai probabil din bombardiere Tu-22

 

5. Bombardier... (bombardier-rusesc-tu-22m3m_72199200.jpg)

Bombardier rusesc de tip Tu-22M3

Dotată cu aripi și ghidaj prin satelit, FAB-3000 ar fi o extrem de puternică bombă, care ar putea provoca distrugeri enorme, poate chiar mai mari decât au nevoie rușii împotriva Ucrainei.

Evident că dimensiunea mare a bombei atrage o serie de limitări în utilizarea sa. Foarte probabil, FAB-3000 nu poate fi lansată de pe un Su-34, iar Forțele Aeromobile ruse ar putea fi nevoite să le instaleze pe bombardierele Tupolev Tu-22M.

În același timp, având în vedere distanța semnificativ redusă de planare a unei bombe atât de grele, bombardierele ar fi nevoite să zboare foarte aproape de linia frontului, expunându-se apărării antiaeriene ucrainene.

Acest lucru este însă puțin probabil. Modul de operare observat până acum la Forțele Aeromobile ruse arată că prețioasele bombardiere Tupolev sunt folosite pentru lansarea de atacuri cu rachete de croazieră asupra orașelor ucrainene doar de la sute de kilometri distanță, evitând total să se apropie de spațiul aerian ucrainean.

Așadar prezentarea FAB-3000 ca posibilă bombă cu planare are foarte probabil o semnificativă componentă propagandistică, de intimidare, fiind aproape lipsită de sens din moment ce deja bombele cu planare mai mici și-au demonstrat utilitatea pe frontul din Ucraina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel