Bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au îndeplinit misiuni deasupra acvatoriului Mării Negre

Ionel Copcea |
Data publicării:

Departamentul pentru informare și comunicații din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 16.09.2020, două bombardiere Tu-22M3 aparținând Forțelor Aerocosmice au efectuat un zbor deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Publicitate

“Două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 din cadrul Forțelor Aerocosmice au efectuat un zbor planificat în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre. În timpul zborului, echipajele avioanelor au parcurs aproximativ 4.500 de kilometri și s-au aflat în aer cinci ore”, se arată în comunicatul de presă.

Pe anumite porțiuni ale traiectului de zbor, avioanele Aviației cu rază lungă de acțiune au fost escortate de avioane Su-27 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, precum și de avioane de vânătoare ale altor state. “Piloții Aviației cu rază lungă de acțiune efectuează zboruri în mod regulat deasupra apelor neutre al Oceanului Arctic, Oceanului Atlantic, Mării Negre, Mării Baltice și Oceanului Pacific”, au menționat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

După cum au precizat aceștia, “toate zborurile avioanelor aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse se desfășoară în strictă conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian”.

 

Comentariul autorului: Postul de televiziune Zvezda a prezentat un material video cu cadre din timpul misiunii îndeplinite de bombardierele Tu-22M3, din care rezultă că aeronavele au avut numerele de bordaj 12 și 31 roșii.  

Potrivit unor surse de monitorizare a acțiunilor aviației de pe Twitter, zborul bombardierelor Tu-22M3 deasupra Mării Negre a fost coordonat de un avion AWACS de tip A-50U, cu numărul de bordaj 42 roșu și numărul de înregistrare RF-50610, care a decolat de pe aerodromul din Krymsk. Aeronava a fost adusă în Ținutul Krasnodar pe 15 septembrie, după ce în ziua anterioară participase, decolând de pe un aerodrom din Regiunea Murmansk, la zborul de patrulare efectuat de bombardierele strategice Tu-160 în Marea Norvegiei și Oceanul Atlantic.

Escortarea bombardierelor Tu-22M3 a fost efectuată cu avioane de vânătoare Su-27 aparținând Regimentului 3 Aviație de Vânătoare - Krymsk din cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă - Krymsk a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană - Rostov pe Don a Regiunii Militare Sud.

Pe 16 septembrie, în cadrul regimentului se afla în curs de desfășurare un exercițiu tactic de zbor, cu participarea a 10 avioane de vânătoare Su-27SM3 și Su-30M2.

Deși până la această oră nu au fost confirmate decât pe Twitter, se pare că, tot pe 16 septembrie, în Marea Baltică au zburat bombardiere strategice rusești de tip Tu-160, iar în Marea Neagră au îndeplinit misiuni de zbor și două avioane de patrulare antisubmarin de tip Tu-142.

De asemenea, după cum au anunțat reprezentanții ruși, pe 15.09.2020, patru avioane Tu-142 au efectuat zboruri deasupra apelor neutre ale Mării Negre și Mării Bering. În Marea Neagră s-au aflat două avioane de patrulare antisubmarin ale Aviației navale a Flotei de Nord, iar în Marea Bering două aeronave ale Aviației navale a Flotei din Oceanul Pacific. Durata zborurilor a fost de 10 și respectiv șase ore.

Intensificarea zborurilor avioanelor aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse deasupra apelor neutre din diverse zone (în special în Marea Neagră) are loc pe fondul creșterii prezenței aeriene și navale a SUA și altor state în aceste regiuni. Se pare că, în ultimul timp, conducerea politico-militară a statului rus a decis să nu se mai limiteze doar la interceptarea bombardierelor și avioanelor de cercetare străine aflate în proximitatea frontierelor sale, ci să adopte măsuri de răspuns, organizând activități în contrapartidă.

Revenind la zborul efectuat de bombardierele Tu-22M3 în Marea Neagră, trebuie adăugat faptul că, pe lângă alte obiective, acesta a vizat și pregătirea pentru executarea exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, care va avea loc în Regiunea Militară Sud, în perioada 21-26.09.2020. Este posibil ca zborul bombardierelor să reprezinte o repetiție pentru o eventuală misiune similară ce urmează să se desfășoare, aproape cu certitudine, în timpul exercițiului strategic. Nu este exclus ca, pentru a da o greutate mai mare evenimentului, în contextul tensiunilor actuale din Regiunea Mării Negre, reprezentanții ruși să aducă în zonă în timpul manevrelor chiar bombardiere strategice de tip Tu-160 sau Tu-95MS.

În acest an, în paralel cu intensificarea misiunilor NATO din spațiul aerian al Mării Negre, a fost crescută și prezența în regiune a bombardierelor rusești cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3.

Anterior misiunii din 16 septembrie, în Marea Neagră au fost efectuate alte trei zboruri ale bombardierelor de acest tip. Acestea s-au produs pe 19 martie, 19 mai și 23 iulie. Datele tehnice ale celor patru zboruri din acest an au fost identice, respectiv două avioane Tu-22M3 au zburat aproximativ cinci ore, în care au parcurs circa 4.500 de kilometri.

În urma analizei zborurilor efectuate de Aviația Startegică deasupra Mării Negre și în special a misiunilor din acest an îndeplinite de bombardierele Tu-22M3, pot fi trase următoarele concluzii:

- Regiunea Mării Negre se află în responsabilitatea Diviziei 22 Aviație de Bombardament - Engels din cadrulAviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) a Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse. Prin urmare, misiunile din această zonă sunt efectuate cu bombardiere strategice Tu-160 și Tu-95MS dislocate pe aerodromul Engels din Regiunea Saratov sau cu bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 ale Regimentului 52 Aviație de Bombardament - Shaikovka (Regiunea Kaluga) din cadrul diviziei;

- toate bombardierele cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 venite în Marea Neagră au decolat de pe aerodromul Shaikovka au îndeplinit misiunile de zbor și au revenit pe acesta. Astfel, traiectul de zbor are o lungime totală de aproximativ 4.500 de kilometri și implicit o durată de circa cinci ore;

- în vederea rotirii personalului și aeronavelor, fiecare dintre misiuni a fost executată cu alte avioane. De exemplu, misiunea din 19 mai a fost efectuată cu aeronavele Tu-22M3 cu numerele de bordaj 02 și 55 roșii, în timp ce la misiunea din 23 iulie au participat aeronavele cu numerele de bordaj 25 și 26 roșii (numere de înregistrare RF-94155 și RF-94143);

- bombardierele rusești sunt escortate deasupra Mării Negre de avioane de vânătoare Su-27 sau Su-30 ale Aviației Operativ-Tactice a Regiunii Militare Sud, care decolează de pe aerodromurile Belbek din Crimeea sau Krymsk din Ținutul Krasnodar. Aerodromul de decolare poate sugera direcția din care bombardierele au ieșit deasupra Mării Negre (Crimeea sau Ținutul Krasnodar);

- indicativele radio întrebuințate de avioanele Tu-22M3 se schimbă la fiecare misiune și sunt formate din numere consecutive. Astfel, pe 19 martie avioanele au folosit indicativele 09450 și 09451, pe 19 mai 08241 și 08242, iar pe 23 iulie 08243 și 08244. După cum se poate observa, indicativele din 24 iulie reprezintă o continuare a celor din 19 mai, ceea ce constituie o excepție. De regulă, acestea nu au legătură unele cu altele de la o misiune la alta. Acest fapt poate sugera o anumită legătură și continuitate între cele două misiuni.

În concluzie, se poate aprecia că, în perioada următoare, zborurile efectuate de Aviația cu rază lungă de acțiune în Regiunea Mării Negre se vor intensifica în mod semnificativ. În funcție de reacția părții adverse, respectiv statele membre NATO, acestea pot crește în complexitate, atât ca număr de aeronave, cât și ca activități desfășurate în zonă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel