Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
Foto: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Ajutorul american poate oferi Ucrainei un spațiu de manevră, dar o schimbare reală pe câmpul de luptă rămâne îndepărtată, relata Bloomberg pe 22 aprilie. După luni de blocaj la nivelul Congresului, Camera Reprezentanților din SUA a adoptat pe 20 aprilie un proiect de lege privind aacoradrea unui ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Kiev, trimițând legea pentru vot direct in Senat.

Întârzierile au dus la penurii critice de muniții de artilerie și de apărare antiaeriană, punând o presiune tot mai mare pe forțele ucrainene.

Un expert în apărare a declarat pentru Bloomberg că asistența Washingtonului ar putea ajuta Kievul să blocheze avansurile rusești și să desfășoare o apărare eficientă.

"Întrebarea este dacă va exista ajutor și în ce cantitate în 2025 și după - deoarece strategia (președintelui rus Vladimir) Putin este de a aștepta", a declarat Mkola Bielieskov, cercetător la Institutul Național pentru Studii Strategice din Kiev.

Potrivit publicației, din cauza constrângerilor logistice, ajutorul va începe probabil să influențeze situația de pe front abia peste câteva săptămâni.

Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) sugerează că rușii și-ar putea intensifica atacurile folosind o fereastră de timp rămasă înainte de sosirea noii asistențe de securitate americane pentru Ucraina. 

,,Comandamentul militar rus va intensifica probabil operațiunile ofensive și atacurile cu rachete și drone pentru a urmări efecte semnificative din punct de vedere operațional, care vor deveni cu siguranță mai greu de obținut împotriva forțelor ucrainene bine aprovizionate", a scris ISW.

Șeful Serviciului ucrainean de Informații Militare (GUR), Kirilo Budanov, a declarat pentru BBC că este posibil ca Ucraina să se confrunte cu o situație deosebit de dificilă la mijlocul lunii mai și în iunie.

După ce a capturat Avdiivka în februarie, Moscova și-a mutat atenția spre Chasiv Yar, un oraș în mare parte depopulat din regiunea Donețk, la vest de Bakhmutul ocupat.

Comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a declarat la 13 aprilie că situația de pe frontul de est al Ucrainei s-a "deteriorat semnificativ în ultimele zile".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel