Blindate și neblindate 4x4 pentru Armată. Câteva oferte din care România va alege

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
EAGLE, sursă foto: General Dynamics
EXCLUSIV
EAGLE, sursă foto: General Dynamics

Programul de înzestrare cu autoturisme blindate și neblindate de tip ușor 4x4 pentru Armata României este cuprins în Carta Albă a Apărării. Însă nu există la nivel oficial foarte multe informații cu privire la acest proiect.

Știm însă, lucru extrem de important, că programul este inclus în exercițiul bugetar al MApN pentru anul acesta. 

Asta întrucât pe data de 26 februarie, când bugetul Ministerului Apărării Naţionale a primit aviz în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului, ministrul Nicolae Ciucă a făcut referire, în ceea ce privește înzestrarea, pe lângă programul de drone, și la programul de blindate și neblindate 4x4.

„Suntem în măsură să demarăm noi programe de înzestrare, unul dintre ele a fost deja aprobat în Parlament, este vorba de sistemul de rachete de coastă, urmând ca anul acesta să identificăm şi să derulăm procesul de începere a achiziţiei pentru UAV-uri, precum şi iniţierea programelor pentru autovehiculele blindate 4X4", afirma în luna februarie ministrul Nicolae Ciucă, în fața Comisiilor reunite de buget-finanțe ale Parlamentului României.

 

Din ce vehicule 4x4 va alege MApN pentru înzestrarea Armatei României

 

Avem însă câteva informații cu privire la ofertele pe care MApN le are pe masă pentru blindate și neblindate de tip ușor 4x4. Iar unele reprezintă certitudini.

 

Oshkosh JLTV

2. -imagine fara descriere- (oshkosh-jltv_39860800.jpg)

 

Ce știm sigur e că există ofertă din partea celor de la Oshkosh. Compania a fost selectată de MApN în baza unui contract G2G pentru a livra vehicule blindate Oshkosh JLTV pentru Forțele pentru Operații Speciale.  Dar acesta este un alt contract.

DefenseRomania a contactat compania americană care ne-a confirmat în exclusivitate că în iunie 2020, Oshkosh Defense a oferit în cadrul programului de înzestrare cu autoturisme blindate și neblindate de tip ușor 4x4 pentru Armata României vehicule JLTV.

Potrivit companiei americane, Oshkosh JLTV se află în dotarea US Army, Marine Corps, US Navy și US Air Force. În total SUA vor deține nu mai puțin de 64.489 vehicule de acest tip. Totodată, potrivit celor de la Oshkosh, există un contract în derulare cu Departamentul Apărării pentru 18.126 de blindate iar peste 11.000 au fost deja livrate forțelor armate americane care folosesc JLTV la nivel global.

Așadar, Oshkosh ne-a confirmat că în programul 4x4 oferă României vehicule JLTV.

 

Hawkei

3. -imagine fara descriere- (thales___vehicule_hawkei_07042500.jpg)

În competiție vor intra și francezii de la Thales. Într-un interviu acordat anul trecut publicației Umbrela Strategică cei de la Thales au confirmat că intră în competiție cu Hawkei. Vehiculele Hawkei mai sunt utilizate și de Australia.

În ceea ce privește Australia, contractul cu Thales s-a ridicat la 975 milioane de dolari și a fost semnat în octombrie 2015. El prevede furnizarea a 1.100 de vehicule cu greutatea de șapte tone pentru a înlocui aproape întreaga flotă formată din vehicule Land Rover.

EAGLE 

4. EAGLE, sur... (eagle-vehicul-general-dynamics_54090100.jpg)

Potrivit surselor DefenseRomania, una din cele mai interesante oferte va veni din partea celor de la General Dynamics care vin cu vehicule de tip EAGLE.

EAGLE e disponibil în configurație 4x4 sau 6x6 și poate fi utilizat în diferite tipuri de misiuni, precum recunoaștere, patrulare, operațiuni ale forțelor speciale etc.

General Dynamics oferă și producție locală cu integrare în România. Putem intui faptul că având în vedere că pe programul Piranha V grupul este partener cu Romarm, ar fi decizia logică să colaboreze tot cu Romarm în cazul în care MApN alege blindatele EAGLE.

NXT 360 Humvee

5. NXT 360 Hu... (nxt-360-humvee_95810500.jpg)

Potrivit datelor noastre există și o ofertă din partea celor AM General. Oferta constă în NXT 360 Humvee. 

NXT 360 Humvee poate fi configurat pentru a transporta 2, 4 sau 6 pasageri, oferă agilitate și stabilitate pe orice tip de teren accidentat și în orice condiții meteorologice, potrivit producătorului.

Șasiul vehiculului are la bază configurația Humvee și dispune de un const redus de mentenanță.

Rămâne de văzut decizia pe care MApN o va lua. Sigur, vor conta foarte mult criteriile de departajare și specificațiile tehnice în ceea ce privește alegerea. Și, bineînțeles, va conta și ceea ce MApN își dorește de la viitoarele vehicule 4x4  blindate și neblindate de tip ușor 4x4.

Un alt factor esențial pe care nu îl cunoaștem în ceea ce privește acest proces de înzestrare este modalitatea cum se va face înzestrarea: Prin licitație sau contract direct G2G (Guvern la Guvern).

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel