Publicitate
Casa Albă nu cedează șantajului republicanilor din tabăra Trump, care doresc să voteze doar finanțarea pentru Israel, decuplând astfel ajutorul militar pentru Ucraina.
Karine Jean-Pierre a declarat că Administrația Biden a lucrat de luni de zile cu senatorii ambelor partide la un acord de compromis privind securitatea națională, care să țină cont atât de interesele democraților, cât și ale republicanilor.
Cu toate acestea, la începutul zilei, președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a declarat că va vota săptămâna viitoare un proiect de lege care să accelereze alocarea a 17,6 miliarde de dolari doar Israelului, fără condiții suplimentare.
Karine Jean-Pierre a numit acțiunea republicanilor o „manevră politică cinică” prin care securitatea Israelului trece de la „sacru” la „joc politic”.
„Ne opunem ferm acestui truc care nu face nimic pentru a securiza granița, nu ajută poporul Ucrainei să se apere de agresiunea lui Putin și neagă asistența umanitară civililor palestinieni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.
După mai multe luni de negocieri, democrații și republicanii nu au reușit să ajungă la un compromis în chestiunea ajutorului acordat Ucrainei.
La sfârșitul lunii ianuarie 2024, The Washington Post a informat că reprezentanții Partidului Republican aproape au reușit să ajungă la un acord cu Casa Albă pentru a consolida protecția graniței SUA cu Mexic în schimbul asistenței pentru Ucraina.
Cu toate acestea, în ultimul moment, fostul președinte Donald Trump s-a pronunțat împotriva acestui acord, ceea ce a schimbat opinia unei părți semnificative a republicanilor.
Joi, 1 februarie, în cadrul unei conversații cu șefii parlamentelor țărilor baltice Mike Johnson a declarat că Congresul ar putea lua în considerare separat problemele de asistență pentru Ucraina și protejarea graniței de sud a Statelor Unite.
Reamintim că SUA se confruntă încă cu problema internă a controlului frontierei sudice, din statul Texas, unde, prin decizia guvernatorului (republican) Greg Abbott au fost instalate la graniţa cu Mexic garduri de sârmă ghimpată pentru a opri valul de migranţi, în timp ce guvernul federal american al preşedintelui democrat Joe Biden, a fost autorizat de Curtea Supremă să intervină pentru a înlătura acele garduri.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News