Biden a discutat cu Trump și dă garanții pentru o tranziție fără violențe: E pierdută doar o bătălie. Dacă ne-am preda ar fi de neiertat

Darius Muresan |
Data publicării:
Președintele Joe Biden și candidatul republican la președinție, fostul președinte american Donald Trump participă la dezbaterea prezidențială CNN. Sursa Foto: Justin Sullivan/Getty Images
Președintele Joe Biden și candidatul republican la președinție, fostul președinte american Donald Trump participă la dezbaterea prezidențială CNN. Sursa Foto: Justin Sullivan/Getty Images

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, le-a transmis joi un mesaj de încurajare democraţilor săi întristaţi şi îngrijoraţi de pierderea de către Kamala Harris a scrutinului prezidenţial în faţa republicanului Donald Trump, dar şi de pierderea alegerilor pentru Senat, unde republicanii şi-au recăpătat majoritatea, subliniind că aceste rezultate nu înseamnă că democraţii sunt "înfrânţi", relatează agenţiile Agerpres și EFE.

"Eşecurile sunt inevitabile, dar să te predai este de neiertat. Toţi cădem, dar adevăratul caracter, cum spunea tatăl meu, se măsoară prin rapiditatea cu care ne ridicăm", a indicat preşedintele în vârstă de 81 de ani.

Joe Biden este considerat de mulţi politicieni democraţi responsabil pentru eşecul partidului întrucât s-a agăţat de candidatura sa pentru un nou mandat până când s-a văzut forţat să renunţe când devenise vizibil că din cauza vârstei are dificultăţi în a mai face faţă funcţiei, iar atunci a impus candidatura vicepreşedintei sale Kamala Harris fără o competiţie autentică în partid.

"Amintiţi-vă, o înfrângere nu înseamnă că suntem învinşi! Am pierdut această bătălie", dar "Statele Unite, ţara visurilor voastre, vă cheamă să vă ridicaţi", a îndemnat el.

"Acesta este istoria Americii timp de mai mult de 240 de ani. O istorie pentru toţi, nu doar pentru unii. Experimentul american merge mai departe. Noi vom fi bine, dar trebuie să ne păstrăm angajamentul. Trebuie să mergem înainte şi, mai presus de toate, trebuie să păstrăm încrederea", a insistat preşedintele democrat aflat la final de mandat.

El devine acum ceea ce în jargonul politic american este cunoscut sub numele de "raţă şchioapă", adică un preşedinte cu o capacitate mult redusă de a impulsiona măsuri în Congres, deşi, până la învestirea lui Donald Trump, pe 20 ianuarie, încă mai poate emite ordine executive şi graţieri prezidenţiale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel