Berlinul s-a trezit la timp sau e deja prea târziu? Ministrul german al apărării: Două procente pentru apărare nu sunt suficiente, avem nevoie de mai mult

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Boris Pistorius / Foto: Beim Heer in Hammelburg, Bundeswehr
Boris Pistorius / Foto: Beim Heer in Hammelburg, Bundeswehr

Potrivit ministrului german al apărării, Boris Pistorius, țările Alianței Nord-Atlantice vor trebui să cheltuiască pentru apărare mai mult de cele două procente din PIB, nivel agreat de statele NATO acum 10 ani.

Potrivit Tagesspiegel, Pistorius a spus acest lucru la conferința de securitate la München, sâmbătă. „Sunt suficient de realist pentru a recunoaște că probabil două procente nu vor fi suficiente în următorii ani”, a spus ministrul social-democrat, care este speculat de mass-media ca un posibil succesor al cancelarului Olaf Scholz.

Potrivit lui Pistorius, nu este vorba de cifre, ci de a ne asigura că statele Alianței au „destui bani” pentru apărare. Ministrul a amintit că țările NATO au convenit la summit-ul din 2014 cu două procente din PIB, precizând că aceasta este limita inferioară.

„Între timp, toată lumea și-a dat seama că acesta nu poate fi decât un punct de plecare. Avem nevoie de mai mult. Două procente pot fi doar începutul”, a spus el. El a subliniat că trei sau trei procente și jumătate din PIB ar putea fi suficiente, dar asta va depinde de situația internațională și, de asemenea, de starea economiei statelor membre.

Germania ar trebui să atingă pentru prima dată în acest an cele două procente convenite, din cauza cheltuielilor legate de ajutorul militar acordat Ucrainei.

Conform planurilor Ministerului Apărării, România a îndeplinit deja ținta asumată și de țara noastră la Summitul din Țara Galilor din 2014, angajamentul pe 2023 fiind de aproape 2,5% din PIB, iar în acest an fiind așteptată o creștere a alocărilor pentru apărare. Totuși, îngrijorează procentul foarte ridicat, alocat cheltuielilor de personal (pensii și salarii) care înghit jumătate din sumele apărării.

Germania este al doilea stat care semnează un acord bilateral de securitate cu Ucraina.

Potrivit unui reprezentant al guvernului federal german, cancelarul Olaf Scholz și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat vineri, 16 februarie, „acordul privind garanțiile de securitate și sprijinul pe termen lung” pentru Ucraina.

Acordurile de securitate par să urmărească în primul rând să transmită un mesaj de solidaritate pe termen lung, deoarece, împiedicată de resursele reduse de muniție și de lipsa de personal, Ucraina a trecut la defensivă în războiul cu Rusia.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel