Berlinul își reface calculele. După desființarea stagiului militar obligatoriu, Germania încearcă să crească efectivele Bundeswehr

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Cancelarul german Olaf Scholz, foto: Guvernul german - Bundesregierung
Cancelarul german Olaf Scholz, foto: Guvernul german - Bundesregierung

Potrivit publicației DW, subiectul privind revenirea la serviciul militar obligatoriu a revenit în prim plan în urma agresiunii militare nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei.

Discuția privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu s-a reaprins după invadarea nejustificată a Ucrainei de către Rusia. Totuși, până în acest moment nu au fost făcuți pași concreți în această direcție, deși tot mai multe voci au cerut reanalizarea subiectului.

Cu un război la granițe, oficialii și specialiștii occidentali s-au trezit la realitate și înțeleg că răspunsul ”lumii libere” trebuie modulat la noile realități generate de agresiunea Federației Ruse. 

Așa cum remarca într-un interviu recent amiralul Rob Bauer, Șeful Comitetului Militar al NATO, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, NATO nu mai are inițiativa și trebuie să reacționeze unor provocări puse în mișcare de Rusia: „Timp de decenii, noi am decis unde și când să acționăm, cu câte trupe, pentru cât timp etc. Acum, ne confruntăm cu o amenințare, Rusia. Trebuie să fim mult mai pregătiți, pentru că acum Rusia este cea care alege când să acționeze”.

În Germania, serviciul militar obligatoriu a fost abandonat în 2011 cu scopul de a profesionaliza trupele și de a reduce dimensiunea Bundeswehr. Acum, armata germană este formată doar din soldați de carieră și soldați pe termen lung, scrie DW.

Efectivele armatei germane  au scăzut astfel de la 317.000 de militari (în 2011), la 183.000 de militari, în prezent. La aceștia se adaugă și aproximativ 100.000 de rezerviști.

„Germania are nevoie de o armată puternică, care este bine pregătită. Dar ne putem asigura asta doar dacă avem serviciul militar obligatoriu”, explică Patrick Sensburg, un parlamentar al Uniunii Creștin Democrate (CDU). Pe 24 martie 2011, el a fost singurul membru al partidului său, aflat la guvernare la acea vreme, care a votat împotriva eliminării obligativității încorporării.

„Nu avem nevoie doar de super-specialiști, nu avem nevoie doar de forțele speciale KSK (Kommando Spezialkräfte n.r.), avem nevoie și de o anumită masă de soldați pentru a putea asigura apărarea națională”, mai spune Sensburg,care conduce asociația rezerviștilor.

 

Recrutarea iese din calcul

 

Ministrul german al apărării a recunoscut că serviciul militar obligatoriu nu va ajuta deloc Germania în următorii doi sau trei ani, fapt confirmat și de către serviciul de presă al Bundeswehr: "Formatul fostului serviciu militar obligatoriu ar fi imposibil de implementat în structurile actuale și ar reprezenta o povară suplimentară. Numai recrutarea, pregătirea și cazarea recruților ar avea ca rezultat o nevoie considerabilă de investiții”. 

Experții spun că reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar însemna costuri de zeci de miliarde de euro pentru a integra anual cei 700.000 de noi recruți.

Una dintre soluții ar fi atragerea de personal calificat profesional. Germania trebuie să se concentreze pe recrutarea de profesioniști cu o gamă largă de know-how iar serviciul voluntar să devină mai atractiv, spune deputatul Wolfgang Hellmich. „Avem o problemă în ocuparea locurilor de muncă în serviciile tehnice”, spune Hellmich.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel