Belgia a fost admisă de trio-ul inițial al SCAF, în pofida faptului că au existat divergențe pe acest subiect între companiile implicate în proiect, potrivit publicației franceze Zone Militaire (Opex 360).
Anul trecut, perspectiva ca Belgia să se alăture Franței, Germaniei și Spaniei în cadrul proiectului Sistemului de luptă aeriană al viitorului [în franceză: Système de combat aérien du futur - SCAF] a generat controverse, compania Dassault Aviation neascunzându-și reticențele, în timp ce alți industriași implicați, precum Safran, și-au exprimat aprobarea.
În ce stadiu se află SCAF, viitorul avion de generația a 6-a, proiect condus de Franța și Germania
Sistemului de luptă aeriană al viitorului (SCAF): Sursa Foto: Twitter Florence Parly
La acea vreme, faza 1B a proiectului, menită să deschidă calea unui demonstrator, abia fusese lansată cu o investiție de 3 miliarde de euro, după luni lungi de discuții pentru aplanarea unor dezacorduri serioase între filialele germane și spaniole ale Airbus și Dassault Aviation, ultimul fiind contractantul principal pentru partea de avion cu echipaj din cadrul proiectului SCAF, care care va fi un „sistem de sisteme”. „Cred că trebuie să ne menținem la ceea ce ne-am angajat, ceea ce deja nu este ușor.
Trebuie să realizăm faza 1B în trei. Sper că vom continua tot în trei cu faza 2, care va permite zborul viitorului avion. Dacă vrem să extindem cooperarea, discuțiile vor fi mai lungi. Amintesc că noi, francezii, reprezentăm o treime din acest proiect. Sper că mersul mai departe nu va duce la o pierdere de competențe utile”, a subliniat Éric Trappier, directorul general al Dassault Aviation, ironizând pe tema creării unui „club F-35 în cadrul proiectului SCAF”, Belgia și Germania optând pentru avionul american de generația a cincea.
„În esență, este total logic ca Belgia să dorească să se alăture unuia dintre marile programe europene de avioane de luptă ale viitorului. Și, evident, dorința mea este ca Belgia să se alăture mai degrabă SCAF decât Tempest (proiectul italo-britanic-japonez – nota autorului)”, a răspuns Olivier Andriès, directorul general al grupului Safran.
În cele din urmă, la ediția din 2023 a salonului aeronautic și spațial de la Bourget, cei care erau favorabili participării Belgiei la proiectul SCAF au avut câștig de cauză. Dar rămânea de stabilit modalitățile. „Este o evoluție majoră. Această extindere va permite ancorarea și mai profundă în Europa a acestui proiect aflat în centrul apărării aeriene de mâine”, s-a felicitat președintele Macron.
În cele din urmă, pe 26 aprilie 2024, ministrul belgian al Apărării, Ludivine Dedonder, a anunțat că a fost autorizată să semneze acordul „privind statutul de observator al Belgiei” în proiectul SCAF. Acest lucru „ne va permite să urmărim îndeaproape dezvoltarea acestui program crucial pentru viitorul apărării belgiene, dar mai ales europene, și să luăm o decizie informată privind eventuala noastră participare la fazele de dezvoltare ulterioare”, a explicat ea.
Mai rămânea de văzut când va fi oficializat acordul. A fost necesar să se aștepte mai bine de o lună până salonul aeronautic de la Berlin, organizat săptămâna trecută, pentru ca acest lucru să se întâmple... aproape în secret.
„La salonul aeronautic ILA de la Berlin, semnarea acordului care conferă Belgiei statutul de observator în cadrul programului SCAF. Bine ai venit, Belgia, în cadrul acestui program emblematic pentru cooperarea europeană!”, a anunțat inginerul Thierry Carlier, numărul doi din Direcția Generală de Armament [DGA] a Ministerului francez al Apărării, pe X.
#coopération ????????????????????????????????
— Carlier Thierry (@CarlierThierr11) June 7, 2024
Au salon aéronautique #ILA à Berlin, signature de l'accord donnant à la Belgique le statut d'observateur au sein du programme #SCAF.
Bienvenue à la Belgique au sein de ce programme emblématique pour la coopération européenne !@DGA @Armees_Gouv pic.twitter.com/kuCPDjcpE5
Belgia intenționează să lanseze un program „specific” de cercetare și dezvoltare în valoare de 60 de milioane de euro care, vizează „poziționarea optimă a bazei industriale și tehnologice belgiene privind posibilitățile de cooperare în cadrul programului” SCAF.”
Comentariul autorului:
Un îndemn privind unirea eforturilor europene pe tema sistemului aerian de luptă de generația a șasea a venit, relativ recent, chiar de la Airbus.
Guillaume Faury, CEO al Airbus a îndemnat (martie 2024, interviu The Guardian) Europa și Marea Britanie să-și "unească eforturile" și programele - în prezent rivale - pentru noile avioane de vânătoare (de generația a șasea). ”Nu cred că Europa are încă nivelul necesar de pregătire pentru un conflict cu Rusia. Să spunem lucrurilor pe nume. Și se pare că Rusia își consolidează capacitățile de apărare", a explicat CEO-ul Airbus.
Războiul din Ucraina a demonstrat că egalitatea între generațiile de armamente nu descurajează conflictul, din contră duce la exarcebarea luptelor cu pierderi mari umane și materiale de ambele părți. Operațiile ofensive devin aproape imposibil de desfășurat datorită monitorizării detaliate electronice și vizuale a câmpului de luptă. Aeronavele, dronele și rachetele stealth de generația a cincea sunt momentan cea mai bună opțiune de a depăși acest impas.
Dar, la sfârșitul anilor 2030 și începutul deceniului cinci, adică peste 10 - 15 ani, când vor fi operaționalizate proiectele europene, aeronave de generația a șasea vor fi, cel mai probabil, atât în dotarea forțelor chineze cât și a celor ruse. În consecință, componenta de descurajare bazată pe aceste aeronave nu va conta în ecuația generală. Oricum, SUA vin cu generația a șasea în curând, menținând supremația NATO și oferind europenilor o fereastră de timp pentru a se putea concentra pe ceva în plus față de ceea ce este acum pe planșeta de proiectare. Europa ar trebui să devină al doilea motor al NATO la fel de puternic ca SUA, iar acest lucru este mai ușor de făcut prin unirea eforturilor decât prin paralelizare internă. În plus, oferă o paletă mai largă de opțiuni alianței NATO în general.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News