Bătălia pentru Arctica? Putin arată cu degetul către imperialismul american și spune că „Rusia nu e deloc surprinsă că SUA încearcă să preia Groenlanda”

Darius Muresan |
Data publicării:
Armata Rusiei, în zona Arctică, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Armata Rusiei, în zona Arctică, sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că eforturile președintelui Donald Trump de a obține controlul asupra Groenlandei nu sunt surprinzătoare pentru Rusia, având în vedere interesul de lungă durată al SUA pentru acest teritoriu bogat în resurse minerale.

Vorbind la un forum în portul arctic Murmansk, Putin a subliniat că Statele Unite au luat pentru prima dată în considerare planuri de a obține controlul asupra Groenlandei în secolul al XIX-lea și apoi au încercat să o cumpere de la Danemarca după al Doilea Război Mondial.

„Poate părea surprinzător doar la prima vedere și ar fi greșit să credem că este doar o idee extravagantă a administrației actuale a SUA”, a spus Putin, citat de AP. „Este evident că Statele Unite vor continua să-și promoveze în mod sistematic interesele geostrategice, politico-militare și economice în Arctica.”

Trump a stârnit nemulțumirea multor europeni sugerând că Statele Unite ar trebui să controleze într-o anumită formă teritoriul autonom al Danemarcei, bogat în resurse minerale. Fiind o poartă maritimă către Arctica și accesul nord-atlantic către America de Nord, Groenlanda are o valoare strategică mai largă, în condițiile în care atât China, cât și Rusia caută să aibă acces la apele și resursele sale naturale.

Associated Press amintește că vicepreședintele SUA, JD Vance, și soția sa urmează să viziteze azi o bază militară americană din Groenlanda, într-o călătorie a cărei agendă a fost redusă după un val de proteste din partea groenlandezilor și danezilor.

Putin a adăugat că Rusia este îngrijorată de activitățile NATO în Arctica și va răspunde prin consolidarea capacităților sale militare în regiunea polară.

 

Putin: Rusia nu a amenințat niciodată pe nimeni în Arctica

 

„Suntem, desigur, preocupați de faptul că membrii NATO descriu Extremul Nord ca pe o regiune a posibilelor conflicte”, a spus el, subliniind că vecinii Rusiei, Finlanda și Suedia, s-au alăturat alianței.

„Rusia nu a amenințat niciodată pe nimeni în Arctica, dar vom urmări îndeaproape evoluțiile și vom răspunde în mod corespunzător prin creșterea capacității noastre militare și modernizarea infrastructurii militare.”

Rusia a încercat să își afirme influența asupra unor zone vaste din Arctica, în competiție cu Statele Unite, Canada, Danemarca și Norvegia, în condițiile în care topirea ghețurilor polare, cauzată de încălzirea globală, oferă noi oportunități pentru exploatarea resurselor și pentru rutele comerciale. De asemenea, China și-a manifestat un interes tot mai mare pentru regiune, despre care se crede că ar deține până la un sfert din rezervele nedescoperite de petrol și gaze ale planetei.

„Nu vom permite nicio încălcare a suveranității țării noastre, vom proteja în mod fiabil interesele noastre naționale, sprijinind în același timp pacea și stabilitatea în regiunea polară”, a declarat Putin.

În timp ce a promis să consolideze prezența militară a Rusiei în Arctica, Putin a afirmat că Moscova este deschisă la o cooperare internațională mai amplă în regiune.

„Cu cât pozițiile noastre vor fi mai puternice, cu atât rezultatele vor fi mai semnificative și cu atât vom avea mai multe oportunități de a lansa proiecte internaționale în Arctica, implicând țările care ne sunt prietene și, posibil, țările occidentale, dacă acestea vor arăta interes pentru o cooperare comună. Sunt sigur că va veni momentul pentru astfel de proiecte.”

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel