,,Credem cu tărie că nicio naţiune nu poate sau nu trebuie să domine Indo-Pacific şi lucrăm alături de aliaţii şi partenerii noştri pentru a răspunde nevoilor urgente de securitate ale regiunii'', le-a spus Esper reporterilor în Sydney.
Afirmarea în creştere a Chinei, în special în Marea Chinei de Sud bogată în energie, a provocat îngrijorări în cadrul regiunii, iar Statele Unite provoacă hegemonia maritimă chineză şi caută legături mai puternice cu naţiunile care se întorc împotriva Beijingului, scrie Reuters.
,,De asemenea, ne opunem ferm unui model perturbator de comportament agresiv, comportament destabilizator din China. Acesta include folosirea pe post de armă a bunurilor comune, recurgerea la o economie agresivă şi la datorii pentru acorduri de suveranitate şi promovarea furtului, sponsorizat de stat, al altor naţiuni'', a spus Esper.
Şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a condamnat vineri "zeci de ani de comportament rău" al Chinei, care a împiedicat comerţul liber. El a abordat acest subiect la un forum din Asia de Sud-Est pe tema escaladării războiului comercial dintre Washington şi Beijing.
Esper şi Pompeo s-au întâlnit cu omologii lor australieni la Sydney duminică.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News