Basham: Trump candidat la președinția SUA cu Ron DeSantis vicepreședinte ar putea fi singura șansă a republicanilor în 2024

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Foto: Express.co.uk
Foto: Express.co.uk

Patrick Basham, presedintele Democracy Institute, și unul din cei mai cunoscuți analiști americani, consideră că în urma rezultatelor alegerilor pentru Congresul american, doar o alianță Donald Trump cu Ron DeSantis, rivali în cadrul Partidului Republican, ar putea duce la înfrângerea pe termen lung a democraților.

Publicitate

Într-un editorial semnat pentru Express.co.uk, expertul american remarcă faptul că republicanii, cu toate că vor câștiga Camera Reprezentanților (camera inferioară a Congresului) și au șanse reale să câștige și Senatul (camera superioară a Congresului), rezultatele ar fi chiar și așa mult sub așteptările Partidului Republican care spera într-un „val roșu” masiv care nu a mai venit.

„În ciuda unui președinte democrat (n.r. - Joe Biden) cu o popularitate foarte scăzută, a inflației record și a criminalității în creștere, republicanii s-au axat pe luptele cu Nancy Pelosi. Câștigurile republicane la mustață au totuși mai mult de a face cu natura electoratului american și cu Partidul Democrat.

Fără un mesaj politic bine articulat, democrații s-au întors la origini și au adoptat strategia de mobilizare nu de persuasiune. Campania concentrată pe problemele electoratului democrat a beneficiat de ajutor logistic esențial din partea sindicatelor și a altor organizații pro-democrate, de campanii masive de identificare și mobilizare a electoratului democrat. Toate au fost incredibil de eficiente lucru care s-a văzut la prezența democrată la vot care a fost maximizată. Acest lucru a fost decisiv”, arată analistul Patrick Basham.

El a precizat că, în pofida a ceea ce arătau sondajele, cei nehotărâți care în marea lor majoritate ar fi votat cu opoziția (republicanii), s-au prezentat la urne în număr mic.

 

O candidatură comună cu Trump la președinție și De Santis vicepreședinte ar putea fi singura șansă a unui Partid Republican divizat

 

Basham arată că singurul „val roșu” de care putem vorbi la aceste alegeri a fost în Florida unde Ron DeSantis (44 ani) l-a zdrobit pentru postul de guvernator, cu aproape 20%, pe reprezentatul democrat.

Și, pe măsură ce popularitatea lui DeSantis crește în mod justificat, republicanii anti-Trump vor privi spre acesta ca un potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2024, arată analistul american.

„În timp ce Donald Trump își va anunța candidatura la prezidențiale săptămâna viitoare, nici el, nici DeSantis nu vor căuta o confruntare sângeroaasă în interiorul partidului. De aici, o posibilă înțelegere între ei conform căreia DeSantis nu-l va contracandida pe Trump la primarele pentru prezidențialele din 2024”, subliniază Basham.

Analistul american arată că, în pofida rivalității dintre Ron DeSantis și Donald Trump, DeSantis ar putea să fie în echipa fostului președinte și să candideze cu el în 2024 pe postul de vicepreședinte, urmând să „țintească” Casa Albă în 2028. 

Basham conchide că aceasta ar putea fi singura șansă a Partidului Republican în 2024, un partid divizat, cu candidați trumpiști învinși la alegerile din această săptămână. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel